Obiective

Obiectivele clubului le vom stabili împreună şi de comun acord, toţi membrii clubului, iar daca va fi nevoie, le vom analiza şi rediscuta ori de câte ori apare ceva nou, fie că este un membru nou, fie că este o idee noua, fie că este un eveniment nou. Îmi propun ca acest club să fie şi să rămână dinamic şi deschis la noutăţi.
Dar daca obiectivele clubului le vom stabili împreună, despre ce voi vorbi eu în acest articol? Pai as putea vorbi despre obiectivele mele sau despre ideile pe care le am despre posibilele obiective ale clubului, iar ca initiator al acestui club as putea trage cateva linii directoare, pentru a intelege lumea mai bine ce e cu acest club, sa nu-l confunde cu vreun club de house, de manele sau de fotbal.

Care sunt obiectivele mele?

- Unul dintre ele ar fi acela de a învăţa. De a învăţa mai multe despre natura, despre cum pot sa folosesc ceea ce gasesc în natură pentru a-mi face viaţa mai frumoasa, păstrând în acelaşi timp şi frumuseţea şi echilibrul mediului înconjurator. De a învăţa despre oameni şi despre cum să relaţionez mai bine cu ei astfel încât să ne fie bine tuturor. De a învăţa despre plante şi animale şi cum aş putea sa le combin armonios, astfel încât nevoia pentru intervenţia mea sa fie minima. De a învăţa meşteşuguri sau tehnici de extragere sau prelucrare a produselor naturii, precum şi tehnici de captare şi conservare a energiei şi utilizarea acesteia pentru a ne face viaţa mai uşoara. De a învăţa despre obiceiurile, ideile sau cunostinţele altor oameni, respectând si apreciind diversitatea. De a învăţa despre o mulţime de alte lucruri, despre care acum nici macar nu visez, dar despre care probabil voi afla de la noii membrii ai clubului.
- Un alt obiectiv ar fi acela de a-mi face prieteni. De a cunoaste cat mai multi oameni care au obiective asemanatoare cu ale mele si care înţeleg şi respecta eticile permaculturii. Cred că în viitor va conta mult mai puţin ce posesiuni materiale ai şi va conta mult mai mult ce prieteni ai. Toate obiectele şi bunurile pe care le folosim sunt facute de oameni sau se gasesc in natura ca atare. Toate serviciile pe care le consideram banale, sunt prestate de oameni. Daca ai prieteni buni, ai tot ce iti trebuie.
- Construirea unei comunităţi, împreună cu prietenii pe care îi gasesc şi aplicând cunoştinţele acumulate împreuna cu ei, ar fi urmatorul obiectiv.
- Să creez ceva şi să las ceva în urma mea. Atâta timp cat voi avea în grija terenul de la Domneşti, acolo unde este şi sediul neoficial al clubului, vreau să îl organizez după principiile permaculturii. Aş vrea sa transform acel loc intr-un soi de laborator al naturii, unde sa învăţăm cum să ne creştem legumele, fructele sau animalele în deplina armonie cu natura. De asemenea as vrea sa fac un fel de "pick your own", de unde membrii clubului si invitaţii să îşi poata culege legume şi fructe proaspete, organice. Iar cand va fi sa plec din acel loc, clubul să fie atât de dezvoltat încât noii proprietari ai terenului să îşi dorească să îl menţină.

Care sunt ideile mele despre posibilele obiective ale clubului?

- Organizarea de cursuri si seminarii tematice despre permacultura, tranzition towns si altele asemenea.
- Organizarea de worksopuri despre permacultura, straturi inalte, forest garden, constructii sin cob sau baloti de paie si multe altele asemenea
- Crearea unei gradini "pick your own", "forest garden" deschisă pentru membrii şi invitaţii lor.
- Loc de relaxare si meditatie.
- Loc de întâlnire si discutii.
- Acces gratuit sau pe bani puţini la informare şi pregatire (cursuri, proiecţii de filme, workshop-uri, cărţi, etc.) pentru membrii clubului.
- Crearea unui nucleu de oameni devotaţi care pot pune ulterior bazele unei comunităţi.

Care ar fi liniile directoare?

Liniile directoare se confundă cu eticile permaculturii:
- Grija faţă de pământ. Asta înseamna că orice obiective am avea vor fi astfel formulate încât să fie benefice pentru echilibrul natural.
- Grija faţă de oameni. Adică obiectivele sunt pentru oameni, pentru un trai mai bun, dar fără a-i afecta pe alţii, dimpotrivă, dacă putem, îi ajutăm să le fie şi lor mai bine, astfel vom câştiga prieteni, nu adversari.
- Împarte surplusul. De aici eu îneţeleg că vom extrage doar ceea ce avem nevoie, iar ceea ce ne prisoseşte, împărţim cu alţi oameni sau cu alte vietăţi, insecte, animale, plante. E loc pentru toata lumea, totul tine de design.

Asta ar fi baza de plecare pentru obiectivele clubului. De aici vor urma probabil noi propuneri si discutii, pentru a le alinia cu obiectivele celorlalti membrii ai clubului.
Vă aştept pe toţi cei care doriţi să participaţi, să vă exprimaţi opiniile şi ideile aici sau la viitoarele întâlniri. Pentru ca acesta nu este un club virtual. Este un club care are un loc de întâlnire real, unde putem sa discutăm, să dezbatem sau să lucrăm şi să învăţăm.

2 comentarii:

  1. Hello,

    I was wondering if you could help me. I am a television producer working on series 2 of Channel 4's Escape To The Wild about British people who have quit the rat race and moved to live in remote locations around the world. Our show is primarily about living off the land and going to a back to basics existence.

    The research team is currently looking for British couples and families to feature in the series and we're keen to contact people who may be interested in taking part. The idea is that the presenter will spend around 5 days living with the contributors experiencing their unique lifestyle. Our ideal scenario is one where the individual/couple/family are living off-grid. A large element of the show is about living in the wilderness, so the larger the element of living off the land, the better.

    I was wondering if you perhaps know of any British people living in wilderness locations in Romania that may be suitable?

    Looking forward to hearing from you.

    Many Thanks and Kind Regards,

    Cheryl Jackson
    Producer
    Cheryl.jackson@optomen.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Bunà. Eu sunt un maramuresean emigat in It. Acum 2-3 ani, in urma unui curs pe care-l credeam "banal" despre "gràdinaritul in retelele scolare" urmat la Bolzano am descoperit, ceea ce nu am reusit sa inteleg in 40 de ani: de ce agricultura bunicului meu si a societatii romànesti formata din tàrani este falimentarà? Asta m-a ajutat sa o inteleg Masanobu Fukuoka prin cartea sa "Revolutia unuis pic de gràu" tradusà de editura TEI in romàneste. De atunci am inceput sà ma documentez si sà ma interesez serios (in màsura in care timpul i-mi permite) de agricultura naturalà, permaculturà, microbiologie, microorganisme EM, bioedilitie... etc. Printr-o càutare pe net am dat si peste acest blog, a D-lui Teodor Terpez si sunt foarte interesat in a cunoaste persoane care au aceste idei si obiective. Un salut tuturor. Daniel

    RăspundețiȘtergere