marți, 18 februarie 2014

PDC - Aprilie 2014 - Strambeni, Arges



Gata! M-am hotărât! M-am înscris la Cursul Certificat de Design Permacultural din aprilie 2014 ce va avea loc la Strâmbeni, judeţul Argeş. Am plătit şi avansul, deci Paştele de anul ăsta mă va prinde la Strâmbeni.

De ce PDC?

PDC-ul este un curs intensiv standard, conceput de iniţiatorii conceptului de permacultură, Bill Mollison si David Holmgren, iar "absolvirea" unui astfel de curs îţi conferă o oarecare recunoaştere ca designer sau proiectant de permacultură în rândul comunităţii de permacultori (designeri). Din punct de vedere legal, absolvirea unui PDC îţi dă dreptul să foloseşti termenul "permaculture" în scop comercial. E un mod prin care Mollison a încercat să se asigure că cei care fac bani din cursuri de permacultură, măcar ştiu despre ce vorbesc.
Scopul meu principal este acela de a-i învăţa pe alţii despre permacultură (nu neapărat pe bani), iar pentru a face asta, primul pas necesar este acela de a urma un PDC. Nu înseamnă că voi deveni automat expert, nici că voi deveni automat profesor, dar e primul pas şi cel mai important. Etic şi moral, nu pot învăţa pe cineva permacultura daca nu am urmat un astfel de curs. Nu este suficient, dar este esenţial. Deci daca vrei ca la randul tău să îi înveţi pe alţii despre permacultură, e musai PDC-ul. Chiar daca ai impresia că nu te învaţă nimic în plus faţă de ce ai putea învăţa din cursuri online, filmuleţe pe youtube sau cărţi mai mult sau mai puţin piratate, e nevoie să îl faci, pentru structură, pentru recunoaştere, pentru relaţii şi nu în ultimul rând, pentru că aşa e etic.

De ce în aprilie? 

Eu intenţionam să fac un PDC încă de anul trecut. Am strâns bani din donaţii şi m-am înscris succesiv la 2 PDC-uri ce erau programate anul trecut. Din păcate, ambele s-au anulat. Astfel m-am hotărât să lansez iniţiativa unui PDC organizat de comunitate. Am hotărât să fac tot posibilul ca în 2014 să organizăm noi (cei interesaţi) un PDC şi acesta să se ţină. Până la urmă vom organiza, nu unul, ci două PDC-uri. Unul în primăvară şi unul în toamnă. Eu l-am ales pe cel din primăvară pentru că vreau ca în toamnă să fiu asistent şi să mă implic activ în promovarea PDC-ului din toamnă prin organizarea şi susţinerea de cursuri de introducere în permacultură.
Pe de altă parte Rakesh e un prof bun, l-am cunoscut anul trecut în martie, la o întâlnire informală despre permacultură. Dar ceea ce m-a convins definitiv este faptul că Rakesh a promis că vine chiar si pentru 6 participanti. E drept că dacă am fi doar 6, ne-ar costa ceva mai mult, pentru ca s-ar împărţi costurile fixe la doar 6, dar ştim sigur că se va ţine. Oricum, deja suntem mai mulţi înscrişi.

Când? Unde? Cum? Cât?

Cursul va avea loc în perioada 7-20 aprilie şi va fi precedat şi de un curs de forest gardening sau grădini silvice.

Se va ţine în Strâmbeni, judeţul Argeş, într-o gospodărie în care se aplică deja principii şi metode de design permacultural precum şi tehnici de grădinărit organic şi forest gardening, încă din 2012.

Condiţiile de cazare sunt de camping. In principiu cu cortul. Dacă doriţi să veniţi cu rulota, întrebaţi organizatorul: permacultura.strambeni@yahoo.com

Este cel mai ieftin PDC organizat până acum în România. Rakesh cere 150 euro de persoană sau 2400 de euro dacă vom atinge numărul maxim de 20 participanţi (asta însemnând 120 euro de persoană). La acest cost se mai adaugă costul transportului lui Rakesh din Londra până la Strâmbeni, precum şi mâncarea pentru fiecare participant. Dacă vom fi 20 de participanţi, este foarte posibil să ne coste doar 150 de euro. Dacă vom fi mai puţini, costul acestui PDC se va situa undeva între 180 si 230 euro, asa cum scrie pe afiş.

Hai şi tu!

Dacă ţi-ai propus să faci din permacultură mai mult decât un hobby sau un instrument cu ajutorul căruia să îţi amenajezi propria gospodărie, hai şi tu cu noi. Avem mare nevoie în România de instructori, proiectanţi şi consultanţi de permacultură bine pregătiţi care să îi înveţe pe alţii sau să le fie de ajutor celor care vor să aplice modelul permacultural în gospodăriile lor. E nevoie de oameni care să facă din permacultură o profesie. Puţin probabil să ne îmbogăţim din asta, dar sunt convins că dacă ne adunăm suficient de mulţi, putem îmbunătăţi semnificativ lumea în care trăim.

Pentru mai multe detalii, vizitati pagina evenimentului de facebook, al acestui curs:
https://www.facebook.com/events/1440728129488301/?ref_newsfeed_story_type=regular

marți, 17 septembrie 2013

Must Fest in Poiana - Sambata 21 septembrie

E septembrie, chiar sfarsit de septembrie. Si ce facem noi in septembrie printre multe alte lucruri? Culegem viile, stoarcem strugurii si punem mustul la fermentat pentru a face vin.


In Poiana cu Permacultura ne aşteaptă între 200 şi 250 de kg de struguri de vin, din care, după ce îi stoarcem, probabil vor mai rămâne aproximativ 100-120 l de must, iar mustul acesta se va transforma in cele din urma in vin.
Anul acesta am decis sa împart acesti struguri/must/vin cu comunitatea, cu toţi cei care vor veni la cules, dar şi cu cei care vor mai veni în vizită şi cu alte ocazii.

Sâmbătă 21 septembrie avem nevoie de ajutor pentru a culege şi a stoarce cele 250 kg de struguri. Dacă ne adunăm mulţi, terminăm în cel mult 3 ore, apoi facem un foc de tabără şi mai stăm la poveşti şi la un pahar de must şi o gustare.

Pentru a face un vin de calitate dar şi pentru a merge munca mai repede ne-ar mai trebui şi ceva echipamente:
- un zdrobitor de struguri ar fi foarte util, dar nu indispensabil, daca nu gasim şi nu gasim putem zdrobi strugurii cu mâinile sau cu picioarele. Poate s-or găsi şi nişte fecioare printre voluntari care să se ocupe de treaba asta în mod tradiţional.
- după ce sunt zdrobiţi strugurii ar trebui să intre într-o presă, pentru a stoarce mustul din ei. Dacă are cineva sau ştie de unde poate face rost de o presă, să ne anunţe, ne-ar uşura mult munca. Dacă nu găsim presă, iar nu e bai, stoarcem cu mâna. Băgăm strugurii într-un săculeţ de in şi îi stoarcem ca pe rufe.
- foarte important, după ce i-am stors, în ce punem mustul? Eu am un butoi de plastic, dar nu prea e bun pentru vin. Vinul bun se face în butoi de lemn. Aveţi un butoi de lemn de 100 litri? Dacă nu găsim butoi de lemn, merg şi două damigene de 50 de litri.

Vinul pot să îl depozitez la Domneşti până vine frigul (gerul). După aceea, trebuie să îl luăm fiecare acasă. Deci probabil vom mai face o sesiune prin noiembrie ca să tragem vinul în sticle şi să facem şi un vin fiert.



Dar până atunci, vă aştept cu mic cu mare să participaţi la culesul viei şi storusul strugurilor, să bem must, să mâncăm pastramă sau nuci şi să mai povestim despre una, despre alta. Iar cine doreşte vin, în cantitate mai mare, poate să se înscrie de pe acum pe listă. 50-60 de litri sigur sunt de dat, poate chiar mai mult.

luni, 11 martie 2013

Comunitatea Poiana cu Permacultura

Bun venit în comunitate!

Noi, oamenii, suntem fiinte sociale. Plus de asta avem nevoie unii de altii pentru a supravietui, pentru a ne satisface nevoile, pentru ca niciun om singur nu le poate face pe toate. De aceea oamenii au trait dintotdeauna în comunitati, în grupuri mai mici sau mai mari, în functie de sursele de hrana si îndeletnicirile pe care le aveau.
Disolutia comunitatii este o boala recenta a omenirii si nu este aici locul sau timpul sa investigam cauzele. Cert este ca, odata cu epuizarea surselor de energie ieftina, se vede tot mai pregnant necesitatea revenirii la un stil de viata bazat pe relatiile de interdependenta din comunitatea locala. Altfel spus, avem nevoie sa ne regasim comunitatea pentru a supravietui vremurilor ce vor veni ba chiar si celor care sunt deja aici.
Poiana cu Permacultura are drept misiune tocmai regasirea comunitatii sau construirea acesteia. Mai precis ne propunem sa formam un grup de oameni între care sa se lege relatii la fel de strânse si de intime ca într-o familie. Un grup de oameni care sa aiba încredere ca se pot baza unii pe altii la nevoie, ca vor stii sa faca fata provocarilor viitoare, ca vor avea aptitudinile si cunostintele necesare pentru a rezista unor eventuale sincope ale sistemului actual.
Exista cel putin doua directii mari de actiune:
- una dintre acestea ar fi aceea de a parasi marile orase si de a ne retrage undeva mai aproape de natura, acolo unde exista mai multe oportunitati de regenerare creativa, iar aceasta directie s-ar numi generic "eco-village"
- cea de a doua directie este aceea de a ramâne pe loc si de a planifica si întreprinde actiuni creative care sa permita o tranzitie controlata catre un trai sustenabil cu mai putina energie. Aceasta s-ar numi transition towns.
Poiana cu Permacultura se situeaza undeva la mijloc si îsi propune sa serveasca ambele modele, punând la dispozitie un spatiu suficient de mare, aflat la doar 18 km de Bucuresti. Astfel ca Poiana cu Permacultura se adreseaza atât celor care vor sa adere la un eco-village, cât si celor care vor sa reconstruiasca comunitatea urbana din Bucuresti.  De asemenea, au un loc asigurat si nehotarâtii sau cei care aleg o cale de mijloc. Exista solutii pentru toata lumea.
În concluzie, obiectivul principal al conceptului Poiana cu Permacultura este acela de a facilita formarea de comunitati eco-village sau/si comunitati urbane care au drept scop tranzitia la un trai sustenabil.
Cum atingem acest obiectiv?
Poate cea mai eficienta metoda prin care oamenii se apropie unii de altii si isi descopera afinitati sau îsi dau seama ca nu sunt compatibili este aceea de a construi ceva împreuna, de a participa într-un proiect comun sau chiar de a convietui, macar temporar în acelasi loc. În Poiana cu Permacultura ne-am propus sa facem exact asta.
Proiectul la care ne propunem sa lucram pentru început este: amenajarea unui avanpost care sa poata adaposti si hrani un grup de 10-20 de persoane pentru o perioada de câteva saptamâni. Asta înseamna spatii de locuit, spatii de pregatit hrana, spatii de igiena si ingrijire personala, gradina de legume, eventuale animale domestice, etc. Detaliile le stabilim impreuna.
În paralel, dar mai ales dupa finalizarea amenajarii avampostului, pot fi derulate o multime de activitati prin care sa acumulam cunostinte, deprinderi, aptitudini si resurse care vor fi utile fie la întemeierea si ulterior traiul într-un eco-village, fie la coagularea comunitatii urbane, care sa faciliteze tranzitia Bucurestiului catre un trai sustenabil. Aceste activitati pot fi:
- Land-sharing, sau pamânt cu împrumut. Un program prin care oameni doritori sa gradinareasca, vor primi o parceluta de pamânt pe care sa cultive legume, plante aromate sau flori, intr-un mod natural, fara chimicale.
- Reskilling sau ateliere practice prin care vom învata unii de la altii, de la oameni cu experienta sau / si din practica cum sa: gradinarim, sa altoim pomii, sa gatim, sa împletim cosuri de nuiele, sa facem constructii din pamânt, tâmplarie, amenajari interioare, arta decorativa, fierarie, olarit si multe altele la care va puteti gândi.
- Cursuri certificate de permacultura, gradinarit si altele asemenea.
- Petreceri, claci, culegerea roadelor si multe alte activitati menite sa ne aduca mai aproape.
- Împartasirea între noi sau cu oameni apropiati noua a cunostintelor, aptitudinilor sau experientelor dobândite dar si a roadelor pamântului.
- Valorificarea sub diverse forme a roadelor pamântului, a produselor rezultate din ateliere sau a cunostintelor acumulate.

Vrei sa te implici? Exista mai multe modalitati:
1. Poti sa intri în grupul de initiativa (coordonare) si sa te implici trup si suflet în planificarea si dezvoltarea proiectului
2. Poti sa sa participi voluntar la diverse faze de implementare a proiectului.
3. Poti sa oferi din expertiza si cunostintele proprii sustinând diverse ateliere sau cursuri tematice.
4. Poti sa gradinaresti
5. Poti sa participi la diverse ateliere sau cursuri si sa dobândesti noi cunostinte si aptitudini care vor fi utile comunitatii din care faci parte.
6. Poti sustine proiectul donând bani sau diverse materiale utile proiectului.
7. Poti achizitiona diverse produse alimentare sau nealimentare, rezultate din activitatile derulate în Poiana cu Permacultura.

Hai sa comunicăm! Lasa un comentariu aici sau trimite un email la: poiana.cu.permacultura@gmail.com