sâmbătă, 10 decembrie 2011

Şunculiţă afumată

Aşa miros eu acuma, în timp ce scriu aceste rânduri. Am stat câteva ore bune lângă vatră şi chiar dacă în cea mai mare parte lemnele au ars curat, fără fum vizibil, tot am prins miros. Şi culmea, miros aşa de bine, încât motanul se ţinea după mine ca un căţel de când am ajuns acasă, iar când m-am aşezaz la calculator, mi-a sărit în braţe, aşa cum face de obicei în ultima vreme şi a început să îmi miroasă mâna. Eu vroiam să butonez, iar el cu năsucul după mâna mea, dar nu doar cu năsucul, şi cu colţii. Eu cred că vroia să mă mănânce. Aşa că l-am dat jos, pentru că încă mai am nevoie de mâinile astea, nu pot să le dau motanului.
Acuma eu îl înteleg şi pe el, pentru că până şi mie îmi vine să mă mănânc, aşa de bine miros, chiar dacă m-am spălat deja de 2 ori pe mâini de când am ajuns acasă. Ce să mai. Sunt o şunculită afumată umblătoare. Cum am ajuns aşa? Păi să vă povestesc.
Totul începe cu trezitul de dimineaţă. Întotdeauna zilele bune încep dimineaţă. M-am întâlnit cu Sid la ora 8:00 şi am ajuns în târg la Domneşti pe la 9:15. Era târgul plin. O mulţime de comercianţi cu de toate. Şi pentru că erau aşa mulţi vânzători, cei mai mulţi dintre ei mici producători care vroiau să facă un ban în plus de sărbători, preţurile erau chiar foarte foarte mici. Am cumpărat cartofi cu 70 bani kg, in condiţiile în care prin pieţele din Bucureşti se vând deja cu 1,5 lei pe kg. Am văzut chiar şi cartofi cu 50 bani pe kg, cartofi albi, mai scofâlciti, buni pentru sămânţă sau de dat la porci. Erau unii care vindeau pâine la saci. 10 lei sacul. Cred că aveau cel puţin 30 de pâini într-un sac sau poate chiar 50 de pâini. Banuiesc că erau tot pâini uscate pentru porci sau găini, aşa că dacă rămâi vreodată în pana de furaje, la început de decembrie, în târgul din Domneşti găseşti tot ce vrei.
Am mai cumpărat gutui cu 3 lei pe kg, mere cu 2 lei pe kg, brânză de capră bine scursă, mai tare, cu 13 lei pe kg, era brânză făcută în casă. Sfecla roşie era tot 2 lei un kg, doar telina era mai scumpă, am luat cu 5 lei pe kg. Ceapa era 1 leu pe kg şi se vindea ca şi cartofii la saci de 10 kg. Erau oameni veniti de departe şi vindeau en gros.
Dar piesa de rezistenţă în tot acel târg au fost paiele sau PAE aşa cum afişase Marian pe stiva lui de lângă maşina cu prelată roşie. Marian dădea PAE-le cu 3 lei pe balot. Chilipir de chilipir, pentru că eu găsisem cel mai ieftin cu 5 lei şi trebuia să iau câteva sute ca să sper să mi le aducă acasă. Dar Marian a fost de acord să îmi aducă 20 de baloţi acasă. Astfel încât cu 60 de lei am cumpărat de 4 ori mai mulţi baloţi de paie decât în primăvară.


Aşa de tare m-am entuziasmat că am găsit paie, de parcă aş fi găsit aur, eram cel mai fericit, aşa încât abia ce am terminat de bătut palma cu Marian, şi mă întorceam bucuros să îi dau vestea şi lui Sid şi bănuiesc că radiam de satisfacţie, că m-a şi abordat o bunică ce nu avusese mare succes să îi vândă lui sid o funie de usturoi.
- Hai mamaie, ia şi de la mine, uite dau 3 cu 10 lei...
- ... (eu eram încă prea entuziast ca sa înţeleg ce spune)
- Hai mamaie că ţi le dau pe toate cu 10 lei.
- Hai mamaie că ţi le iau! Acum ce să mai fac?
Şi am scos 10 lei şi i-am dat, iar mamaia mi-a dat funiile şi dusă a fost. Nu aveam aşa mare nevoie de ustuori, cu atât mai puţin usturoi pe funie, când găseam usturoi la kg mult mai avantajos. Dar, aşa frumos m-a rugat bunicuţa şi eu eram aşa de entuziast că făcusem o afacere bună cu câteva secunde înainte, încât am decis să îi fac şi ei un bine, pentru că sărăcuţa o fi muncit mult să le împletească. Acuma cu 10 lei în plus sau în minus, nu o voi sărăci eu, când am de unde, dau cu plăcere. Până l-a urmă m-am făcut cu 4 sau 5 funii de usturoi (nici nu mai ştiu câte au fost până la urmă, pentru că n-am ţinut cont),usturoi care e chiar foarte sănătos, iar până il mănânc chiar arată bine aşa pus pe funie şi în acelaşi timp am făcut o faptă bună, i-am dat   lui mamaie 10 lei să îşi cumpere ea ce are nevoie de ei.
Aşa o rată a bucuriilor pe secundă nu mai trăisem de mult, iar ziua era abia la început. În poiană ne aştepta sobiţa să facem foc şi să fierbem vinul. Vin pe care l-am luat tot din târg, de la un nene. Eu nu apucasem să fac comandă acasă pentru a reînoi stocul, aşa că azi am băut vin de cumpărat. E drept că era vin de ţară, iar mie chiar mi-a plăcut. Cred că i-a plăcut şi lui Sid, chiar dacă a zis că data viitoare vrea să aleagă el vinul.
Na şi uite aşa în mai puţin de 30 minute eram mai grei cu vreo 15-20 kg fiecare. Am pus fiecare sacul de cartofi, respectiv de ceapă, pe urmăr şi am purces la drum, pentru că mai aveam de mers vreo 1-1,5 km de la târg până în Poiana cu Permacultură. Şi chiar dacă soarele deja ne zâmbea de undeva din stânga, era totuşi frig şi îngheţau mâinile pe saci. Aşa încât gândul era să ajungem cât mai repede şi să punem vinul la fiert.
Aşa am şi făcut. Doar ce am ajuns şi am dat jos greutăţile din cârcă şi ne-am apucat de făcut foc. Mai aveam prin magazie ceva lemne uscate, pentru că cele de prin curte erau sub un strat de aproximativ 1 mm de brumă şi ar fi fost slabe şanse să se aprindă. Cele din magazie s-au aprins din prima. Chiar dacă, neîndemânatic fiind am reuşit să sting flacăra de câteva ori, un suflat scurt o reaprindea uşor.
Şi pentru că la ultima adunare din Poiană am lăsat vasele nespălate, primul lucru pe care l-am făcut a fost să punem apă la încălzit în ceaun ca să spălăm cănile, paharele şi ce mai era de spălat. Pentru că altfel nu aveam nici în ce să fierbem vinul, nici din ce să îl bem. Prin urmare combustibilul lichid s-a lăsat aşteptat, dar măcar ne-am dat aproape de foc şi ne-am mai încălzit, iar apoi să speli vasele cu apă caldă era o adevărată plăcere, pentru că ne încălzeam mâinile.
Ei şi după ce s-a lăsat aşteptată atâta timp, licoarea roşie a ajuns în sfârşit pe foc. Pozele sunt la fel, ca cele de data trecută aşa că nu le mai pun. Mai bine povestesc ce am mai făcut. Păi am continuat discuţia despre seră pe care am început-o încă de când am făcut focul. I-am arătat lui Sid, cam pe unde mă gpndeam eu să poziţionez sera şi am discutat iarăşi de structuri şi alte lucruri de genul ăsta. Sid a venit cu ideea unui program de gestiune care ne-ar putea ajuta să gestionăm mai bine necesarul de materiale şi resursele de care dispunem. Dacă ştim cam ce vrem să facem, putem face o listă cu ce ne trebuie, iar cei care vor să ajute la construirea serei, pot şti cum să ne ajute. Şi am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca Sid să se ocupe de partea aceasta de logistică şi gestiune, pentru că el se pricepe cel mai bine şi îi şi place.
Şi tot aşa din vorbă în vorbă, tocmai în timp ce sorbeam ultimele guri de vin fiert din cană, am văzut şi un camion cu prelată roşie care trecea pe stradă..
- Eh, trebuie să fi venit paiele! Am zis
Ne-am îndreptat către poartă şi într-adevăr, era Marian cu camionul său. Şi chiar mă gândeam că am ştiut din prima că el trebuie să fie, de cum am zărit camionul printre pomi şi alte cele. Cum e la ţară.... N-ai nevoie de telefon sau de sonerie, dacă ai vorbit cu omul şi ştii că vine sau chiar dacă nu ştii că vine dar eşti suficient de atent ştii când te vizitează cineva. Acum am trăit şi eu experienţa asta. De multe ori mă uimeau verii mei, mătuşa, unchiul sau chiar bunicii de la ţară când spuneau că "uite, vine cutare sau cutare om", iar eu nu vedeam pe nimeni, darămite să mai ştiu cine vine. Parcă ar fi avut radar aşa le ştiau pe toate. Habar nu aveam cum făceau. Dar uite că acum am aflat şi eu. Dar nu ştiu să explic cum. Pur şi simplu am ştiut. Am citit semnele.
Am descărcat baloţii şi m-am împrietenit puţin cu Marian, am aflat că avem cunoştinţe comune. I-am luat numărul de telefon, pentru că poate o să mai vreau nişte PAE de la el. Apropo, mi-a zis că mai are încă 6000 de baloţi, iar mie mi-i dă cu 3 lei balotul, chiar mi-a zis când îl sun să îi aduc aminte cu ce preţ mi i-a dat. Aşa că dacă mai vrea cineva baloţi de paie, ştiu o sursă bună. Apelaţi cu încredere!
Descărcatul şi apoi căratul baloţilor în garaj, ne-a luat cam 20-30 minute, timp în care focul a tot ars, iar vinul  şi-a continuat evaporarea. Când ne-am întors noi, deja nu mai era vin, era sirop, sirop care prin bunăvoinţa lui Sid a ajuns la mine în cană. Ca să mă îndulcesc eu. Cine a mai văzut şunculiţă afumată dulce? În fine, prima şarjă de vin terminată, aproape ora 12:00 hai să punem şi a doua şarjă la foc, pentru că or veni şi ceilalţi. Aşa ziceau că vin pe la prânz, iar daca nu ajungeau în timp util, mai aveam încă un litru de vin producţie proprie, rămas pe undeva prin casă de la celelalte întâlniri. Şi în ultimă instanţă mai aveam şi măceşe, făceam un ceai de măceşe şi ziceam că e vin.
Apropo de măceşe, am fost să inspectăm ce mai fac măceşii plantati data trecută. Erau bine mersi acolo în sticlele lor de plastic. Şi pentru că treaba era bună, afară se mai încălzise, iar Dan m-a anunţat că ei nu mai ajung din motive de sănătate, am decis să mai plantăm o tură de măceşi. De data asta mai mult pe latura sudestică a poienii.
După muncă a venit şi răsplata. În timp ce plantam măceşii, am stins flacăra, trăgănd lemnele mai în afară şi am pus în jar nişte cartofi să se coacă. Cartofi copţi, brânză de capră şi vin fiert mâncate şi băute de-ampicioarelea lângă foc, după efort fizic, ce poate fi mai plăcut? Am vorbit iarăşi despre seră şi despre altele. Concluzia a fost ca cel mai bine ar fi să începem cu un proiect. Iar proiectul am propus să il facem aşa. Mai întâi face fiecare un proiect individual. Apropos dacă mai sunt doritori, pot să vina cu idei şi proiecte personale. După ce face fiecare proiectul propriu, ne întâlnim şi le discutăm. Vedem ce e bun şi ce rău la fiecare proiect şi încercăm să le punem de acord, să le potrivim, iar din 2, 3, 5 sau câte proiecte vor fi în cele din urmă să facem unul sau cel mult două, din care unul să fie de rezervă. Iar acel proiect să îl mai ajustăm pe parcurs, pe măsură ce vom mai vorbi şi cu alţi oameni, poate structurişti, ingineri, arhitecţi, permacultori, etc. sau după ce vom vedea ce fel de materiale sunt disponibile.
Ca termen limită am hotărât să fie începutul lunii ianuarie pentru proiectele individuale. Alte termene limită nu am fixat încă. Până atunci suntem cu ochii deschişi după oportunităţi şi suntem deschişi şi la orice fel de ajutor, idee sau propunere venită de la prietenii Clubului Poiana cu Permacultură.

Acum în încheiere, pentru că tot se apropie sărbătorile de iarnă, iar unii dintre cititorii poienii poate poftesc deja la şunculiţă afumată, hai să vă zic despre reţetă de ruladă pe care am inventat-o.
În ultima vreme evit tot mai mult să cumpăr mezeluri de la magazin. Nu mai îmi plac, sunt pline de apă, conţin tot felul de substanţe prin ele şi mai sunt şi scumpe. Am început să fac mezeluri în casă, dar cele făcute de mine nu sunt afumate sau nu erau până de curând cânde mi-a venit o idee.
Am cumpărat ca de obicei spată de porc. Este ieftină şi fragedă şi ies mezeluri bune din ea. Dar de data aceasta am preparat-o altfel. Am tăiat-o ca pe o friptură mare pentru grătar, în aşa fel încât să fie ca un blat de tort sau de pizza dar mai gros, cam de 1-1,5 cm grosime. Apoi am pus pe ea felii de slănină afumată, atât cât să o acopere, apoi am pus şi câteva felii de caşcaval. Am presărat sare, piper, oregano, cimbru. Apoi am rulat-o până s-a făcut ca o pâine sau ca un cozonac mai mic. Am înfipt în ea 3 scobitori, care să o ţină fixată, am mai presătat nişte mirodenii şi am pus-o în tavă. Dar nu orice fel de tavă. Am ales o tavă de cozonac sau de chec, iar înainte să pun rulada, am pus pe funful tăvii nişte beţe de bambus cu care mănânci la restaurantul chinezesc, asta ca să nu se lipească carnea de fundul tăvii şi ca să nici nu facă baie în sucul propriu. După ce am pus rulada în tavă şi am avut grijă să nu se atingă nici de pereţii tăvii, am mai înfipt în ea o scobitoare, care să ţină folia de aluminiu departe de carne, am turnat puţin vin în tavă şi am acoperit totul cu folie de aluminiu. Apoi am băgat la cuptor şi am lăsat-o cam 1 ora jumate. Iar ce a ieşit se vede în poza de mai jos.
Poftă buna!



vineri, 9 decembrie 2011

Weekenduri in Poiana in luna Decembrie

Nu credeam ca se va întâmpla, dar vremea tine cu noi. Aşa că am decis să mai facem încă o înâlnire în Poiana cu Permacultură, acum la început de decembrie.
Întâlnirea este oarecum adhoc, neplanificată şi anunţată pe fugă, dar astea sunt cele care ies cel mai bine.
În program am avea urmatoarele activităţi:
- Aprovizionare de la târg cu unelte si merinde, dis de dimineaţă.
- Aprindem focul în curte ca să ne încălzim puţin şi să fierbem un ceai de măceşe.
- Facem ceva planuri pentru seră şi alte activităţi pe care dorim să le facem anul viitor în poiana.
- După ce se mai încălezşte afară şi se adună toată lumea, mai plantăm câţiva măceşi
- Facem apoi cartofi copţi şi vin fiert (nu-i decât un litru, dar dacă e nevoie, mai cumpărăm)
- Mai vorbim, mai povestim şi pe urmă mergem pe la casele noastre.
Până acum şi-au anunţat participarea Sid, Dan şi Iuliana.
Dacă mai sunt doritori, vă aşteptăm cu drag.

Revin cu detalii post întâlnire.