sâmbătă, 10 decembrie 2011

Şunculiţă afumată

Aşa miros eu acuma, în timp ce scriu aceste rânduri. Am stat câteva ore bune lângă vatră şi chiar dacă în cea mai mare parte lemnele au ars curat, fără fum vizibil, tot am prins miros. Şi culmea, miros aşa de bine, încât motanul se ţinea după mine ca un căţel de când am ajuns acasă, iar când m-am aşezaz la calculator, mi-a sărit în braţe, aşa cum face de obicei în ultima vreme şi a început să îmi miroasă mâna. Eu vroiam să butonez, iar el cu năsucul după mâna mea, dar nu doar cu năsucul, şi cu colţii. Eu cred că vroia să mă mănânce. Aşa că l-am dat jos, pentru că încă mai am nevoie de mâinile astea, nu pot să le dau motanului.
Acuma eu îl înteleg şi pe el, pentru că până şi mie îmi vine să mă mănânc, aşa de bine miros, chiar dacă m-am spălat deja de 2 ori pe mâini de când am ajuns acasă. Ce să mai. Sunt o şunculită afumată umblătoare. Cum am ajuns aşa? Păi să vă povestesc.
Totul începe cu trezitul de dimineaţă. Întotdeauna zilele bune încep dimineaţă. M-am întâlnit cu Sid la ora 8:00 şi am ajuns în târg la Domneşti pe la 9:15. Era târgul plin. O mulţime de comercianţi cu de toate. Şi pentru că erau aşa mulţi vânzători, cei mai mulţi dintre ei mici producători care vroiau să facă un ban în plus de sărbători, preţurile erau chiar foarte foarte mici. Am cumpărat cartofi cu 70 bani kg, in condiţiile în care prin pieţele din Bucureşti se vând deja cu 1,5 lei pe kg. Am văzut chiar şi cartofi cu 50 bani pe kg, cartofi albi, mai scofâlciti, buni pentru sămânţă sau de dat la porci. Erau unii care vindeau pâine la saci. 10 lei sacul. Cred că aveau cel puţin 30 de pâini într-un sac sau poate chiar 50 de pâini. Banuiesc că erau tot pâini uscate pentru porci sau găini, aşa că dacă rămâi vreodată în pana de furaje, la început de decembrie, în târgul din Domneşti găseşti tot ce vrei.
Am mai cumpărat gutui cu 3 lei pe kg, mere cu 2 lei pe kg, brânză de capră bine scursă, mai tare, cu 13 lei pe kg, era brânză făcută în casă. Sfecla roşie era tot 2 lei un kg, doar telina era mai scumpă, am luat cu 5 lei pe kg. Ceapa era 1 leu pe kg şi se vindea ca şi cartofii la saci de 10 kg. Erau oameni veniti de departe şi vindeau en gros.
Dar piesa de rezistenţă în tot acel târg au fost paiele sau PAE aşa cum afişase Marian pe stiva lui de lângă maşina cu prelată roşie. Marian dădea PAE-le cu 3 lei pe balot. Chilipir de chilipir, pentru că eu găsisem cel mai ieftin cu 5 lei şi trebuia să iau câteva sute ca să sper să mi le aducă acasă. Dar Marian a fost de acord să îmi aducă 20 de baloţi acasă. Astfel încât cu 60 de lei am cumpărat de 4 ori mai mulţi baloţi de paie decât în primăvară.


Aşa de tare m-am entuziasmat că am găsit paie, de parcă aş fi găsit aur, eram cel mai fericit, aşa încât abia ce am terminat de bătut palma cu Marian, şi mă întorceam bucuros să îi dau vestea şi lui Sid şi bănuiesc că radiam de satisfacţie, că m-a şi abordat o bunică ce nu avusese mare succes să îi vândă lui sid o funie de usturoi.
- Hai mamaie, ia şi de la mine, uite dau 3 cu 10 lei...
- ... (eu eram încă prea entuziast ca sa înţeleg ce spune)
- Hai mamaie că ţi le dau pe toate cu 10 lei.
- Hai mamaie că ţi le iau! Acum ce să mai fac?
Şi am scos 10 lei şi i-am dat, iar mamaia mi-a dat funiile şi dusă a fost. Nu aveam aşa mare nevoie de ustuori, cu atât mai puţin usturoi pe funie, când găseam usturoi la kg mult mai avantajos. Dar, aşa frumos m-a rugat bunicuţa şi eu eram aşa de entuziast că făcusem o afacere bună cu câteva secunde înainte, încât am decis să îi fac şi ei un bine, pentru că sărăcuţa o fi muncit mult să le împletească. Acuma cu 10 lei în plus sau în minus, nu o voi sărăci eu, când am de unde, dau cu plăcere. Până l-a urmă m-am făcut cu 4 sau 5 funii de usturoi (nici nu mai ştiu câte au fost până la urmă, pentru că n-am ţinut cont),usturoi care e chiar foarte sănătos, iar până il mănânc chiar arată bine aşa pus pe funie şi în acelaşi timp am făcut o faptă bună, i-am dat   lui mamaie 10 lei să îşi cumpere ea ce are nevoie de ei.
Aşa o rată a bucuriilor pe secundă nu mai trăisem de mult, iar ziua era abia la început. În poiană ne aştepta sobiţa să facem foc şi să fierbem vinul. Vin pe care l-am luat tot din târg, de la un nene. Eu nu apucasem să fac comandă acasă pentru a reînoi stocul, aşa că azi am băut vin de cumpărat. E drept că era vin de ţară, iar mie chiar mi-a plăcut. Cred că i-a plăcut şi lui Sid, chiar dacă a zis că data viitoare vrea să aleagă el vinul.
Na şi uite aşa în mai puţin de 30 minute eram mai grei cu vreo 15-20 kg fiecare. Am pus fiecare sacul de cartofi, respectiv de ceapă, pe urmăr şi am purces la drum, pentru că mai aveam de mers vreo 1-1,5 km de la târg până în Poiana cu Permacultură. Şi chiar dacă soarele deja ne zâmbea de undeva din stânga, era totuşi frig şi îngheţau mâinile pe saci. Aşa încât gândul era să ajungem cât mai repede şi să punem vinul la fiert.
Aşa am şi făcut. Doar ce am ajuns şi am dat jos greutăţile din cârcă şi ne-am apucat de făcut foc. Mai aveam prin magazie ceva lemne uscate, pentru că cele de prin curte erau sub un strat de aproximativ 1 mm de brumă şi ar fi fost slabe şanse să se aprindă. Cele din magazie s-au aprins din prima. Chiar dacă, neîndemânatic fiind am reuşit să sting flacăra de câteva ori, un suflat scurt o reaprindea uşor.
Şi pentru că la ultima adunare din Poiană am lăsat vasele nespălate, primul lucru pe care l-am făcut a fost să punem apă la încălzit în ceaun ca să spălăm cănile, paharele şi ce mai era de spălat. Pentru că altfel nu aveam nici în ce să fierbem vinul, nici din ce să îl bem. Prin urmare combustibilul lichid s-a lăsat aşteptat, dar măcar ne-am dat aproape de foc şi ne-am mai încălzit, iar apoi să speli vasele cu apă caldă era o adevărată plăcere, pentru că ne încălzeam mâinile.
Ei şi după ce s-a lăsat aşteptată atâta timp, licoarea roşie a ajuns în sfârşit pe foc. Pozele sunt la fel, ca cele de data trecută aşa că nu le mai pun. Mai bine povestesc ce am mai făcut. Păi am continuat discuţia despre seră pe care am început-o încă de când am făcut focul. I-am arătat lui Sid, cam pe unde mă gpndeam eu să poziţionez sera şi am discutat iarăşi de structuri şi alte lucruri de genul ăsta. Sid a venit cu ideea unui program de gestiune care ne-ar putea ajuta să gestionăm mai bine necesarul de materiale şi resursele de care dispunem. Dacă ştim cam ce vrem să facem, putem face o listă cu ce ne trebuie, iar cei care vor să ajute la construirea serei, pot şti cum să ne ajute. Şi am ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca Sid să se ocupe de partea aceasta de logistică şi gestiune, pentru că el se pricepe cel mai bine şi îi şi place.
Şi tot aşa din vorbă în vorbă, tocmai în timp ce sorbeam ultimele guri de vin fiert din cană, am văzut şi un camion cu prelată roşie care trecea pe stradă..
- Eh, trebuie să fi venit paiele! Am zis
Ne-am îndreptat către poartă şi într-adevăr, era Marian cu camionul său. Şi chiar mă gândeam că am ştiut din prima că el trebuie să fie, de cum am zărit camionul printre pomi şi alte cele. Cum e la ţară.... N-ai nevoie de telefon sau de sonerie, dacă ai vorbit cu omul şi ştii că vine sau chiar dacă nu ştii că vine dar eşti suficient de atent ştii când te vizitează cineva. Acum am trăit şi eu experienţa asta. De multe ori mă uimeau verii mei, mătuşa, unchiul sau chiar bunicii de la ţară când spuneau că "uite, vine cutare sau cutare om", iar eu nu vedeam pe nimeni, darămite să mai ştiu cine vine. Parcă ar fi avut radar aşa le ştiau pe toate. Habar nu aveam cum făceau. Dar uite că acum am aflat şi eu. Dar nu ştiu să explic cum. Pur şi simplu am ştiut. Am citit semnele.
Am descărcat baloţii şi m-am împrietenit puţin cu Marian, am aflat că avem cunoştinţe comune. I-am luat numărul de telefon, pentru că poate o să mai vreau nişte PAE de la el. Apropo, mi-a zis că mai are încă 6000 de baloţi, iar mie mi-i dă cu 3 lei balotul, chiar mi-a zis când îl sun să îi aduc aminte cu ce preţ mi i-a dat. Aşa că dacă mai vrea cineva baloţi de paie, ştiu o sursă bună. Apelaţi cu încredere!
Descărcatul şi apoi căratul baloţilor în garaj, ne-a luat cam 20-30 minute, timp în care focul a tot ars, iar vinul  şi-a continuat evaporarea. Când ne-am întors noi, deja nu mai era vin, era sirop, sirop care prin bunăvoinţa lui Sid a ajuns la mine în cană. Ca să mă îndulcesc eu. Cine a mai văzut şunculiţă afumată dulce? În fine, prima şarjă de vin terminată, aproape ora 12:00 hai să punem şi a doua şarjă la foc, pentru că or veni şi ceilalţi. Aşa ziceau că vin pe la prânz, iar daca nu ajungeau în timp util, mai aveam încă un litru de vin producţie proprie, rămas pe undeva prin casă de la celelalte întâlniri. Şi în ultimă instanţă mai aveam şi măceşe, făceam un ceai de măceşe şi ziceam că e vin.
Apropo de măceşe, am fost să inspectăm ce mai fac măceşii plantati data trecută. Erau bine mersi acolo în sticlele lor de plastic. Şi pentru că treaba era bună, afară se mai încălzise, iar Dan m-a anunţat că ei nu mai ajung din motive de sănătate, am decis să mai plantăm o tură de măceşi. De data asta mai mult pe latura sudestică a poienii.
După muncă a venit şi răsplata. În timp ce plantam măceşii, am stins flacăra, trăgănd lemnele mai în afară şi am pus în jar nişte cartofi să se coacă. Cartofi copţi, brânză de capră şi vin fiert mâncate şi băute de-ampicioarelea lângă foc, după efort fizic, ce poate fi mai plăcut? Am vorbit iarăşi despre seră şi despre altele. Concluzia a fost ca cel mai bine ar fi să începem cu un proiect. Iar proiectul am propus să il facem aşa. Mai întâi face fiecare un proiect individual. Apropos dacă mai sunt doritori, pot să vina cu idei şi proiecte personale. După ce face fiecare proiectul propriu, ne întâlnim şi le discutăm. Vedem ce e bun şi ce rău la fiecare proiect şi încercăm să le punem de acord, să le potrivim, iar din 2, 3, 5 sau câte proiecte vor fi în cele din urmă să facem unul sau cel mult două, din care unul să fie de rezervă. Iar acel proiect să îl mai ajustăm pe parcurs, pe măsură ce vom mai vorbi şi cu alţi oameni, poate structurişti, ingineri, arhitecţi, permacultori, etc. sau după ce vom vedea ce fel de materiale sunt disponibile.
Ca termen limită am hotărât să fie începutul lunii ianuarie pentru proiectele individuale. Alte termene limită nu am fixat încă. Până atunci suntem cu ochii deschişi după oportunităţi şi suntem deschişi şi la orice fel de ajutor, idee sau propunere venită de la prietenii Clubului Poiana cu Permacultură.

Acum în încheiere, pentru că tot se apropie sărbătorile de iarnă, iar unii dintre cititorii poienii poate poftesc deja la şunculiţă afumată, hai să vă zic despre reţetă de ruladă pe care am inventat-o.
În ultima vreme evit tot mai mult să cumpăr mezeluri de la magazin. Nu mai îmi plac, sunt pline de apă, conţin tot felul de substanţe prin ele şi mai sunt şi scumpe. Am început să fac mezeluri în casă, dar cele făcute de mine nu sunt afumate sau nu erau până de curând cânde mi-a venit o idee.
Am cumpărat ca de obicei spată de porc. Este ieftină şi fragedă şi ies mezeluri bune din ea. Dar de data aceasta am preparat-o altfel. Am tăiat-o ca pe o friptură mare pentru grătar, în aşa fel încât să fie ca un blat de tort sau de pizza dar mai gros, cam de 1-1,5 cm grosime. Apoi am pus pe ea felii de slănină afumată, atât cât să o acopere, apoi am pus şi câteva felii de caşcaval. Am presărat sare, piper, oregano, cimbru. Apoi am rulat-o până s-a făcut ca o pâine sau ca un cozonac mai mic. Am înfipt în ea 3 scobitori, care să o ţină fixată, am mai presătat nişte mirodenii şi am pus-o în tavă. Dar nu orice fel de tavă. Am ales o tavă de cozonac sau de chec, iar înainte să pun rulada, am pus pe funful tăvii nişte beţe de bambus cu care mănânci la restaurantul chinezesc, asta ca să nu se lipească carnea de fundul tăvii şi ca să nici nu facă baie în sucul propriu. După ce am pus rulada în tavă şi am avut grijă să nu se atingă nici de pereţii tăvii, am mai înfipt în ea o scobitoare, care să ţină folia de aluminiu departe de carne, am turnat puţin vin în tavă şi am acoperit totul cu folie de aluminiu. Apoi am băgat la cuptor şi am lăsat-o cam 1 ora jumate. Iar ce a ieşit se vede în poza de mai jos.
Poftă buna!



vineri, 9 decembrie 2011

Weekenduri in Poiana in luna Decembrie

Nu credeam ca se va întâmpla, dar vremea tine cu noi. Aşa că am decis să mai facem încă o înâlnire în Poiana cu Permacultură, acum la început de decembrie.
Întâlnirea este oarecum adhoc, neplanificată şi anunţată pe fugă, dar astea sunt cele care ies cel mai bine.
În program am avea urmatoarele activităţi:
- Aprovizionare de la târg cu unelte si merinde, dis de dimineaţă.
- Aprindem focul în curte ca să ne încălzim puţin şi să fierbem un ceai de măceşe.
- Facem ceva planuri pentru seră şi alte activităţi pe care dorim să le facem anul viitor în poiana.
- După ce se mai încălezşte afară şi se adună toată lumea, mai plantăm câţiva măceşi
- Facem apoi cartofi copţi şi vin fiert (nu-i decât un litru, dar dacă e nevoie, mai cumpărăm)
- Mai vorbim, mai povestim şi pe urmă mergem pe la casele noastre.
Până acum şi-au anunţat participarea Sid, Dan şi Iuliana.
Dacă mai sunt doritori, vă aşteptăm cu drag.

Revin cu detalii post întâlnire.

duminică, 13 noiembrie 2011

Cand visele capata contur

Până azi Poiana cu Permacultură era un vis, era o idee, era un concept, era un brand nou, era ceva sau poate altceva. Era un vis, poate neînţeles de multă lume, poate vag sau poate neînsemnat. Dar astăzi, duminica, 13 noiembrie 2011, visul numit Poiana cu Permacultură a început să capete contur.
"VINovaţi" de acest fapt sunt 4 oameni entuziasti care au ignorat frigul de afara si, folosind intrumente sau materiale precum foarfece de tăiat crenguţe, sapă, greblă, lopată, furcă de săpat, sticle de plastic, găleţi de apă, stropitoare, cutter, au început să traseze conturul Poienii cu Permacultură.

Eh, dar să începem cu începutul, început care a fost de-a dreptul incendiar:




Aşa cum îi şade bine românului, ne-am aşezat mai întâi la o vorbă şi o cană cu vin fiert, langă vatra improvizată din spatele casei. Aşa de-ampicioarele, înfiguraţi de pe drum, mai ales băieţii veniţi cu bicicleta, am sorbit cu poftă licoarea fierbinte şi dulce care, ceşcuţă după ceşcută, cănuţă după cănuţă, ne-a încălzit progresiv trupul şi sufletul şi ne-a alimentat cu energie şi dorinţă de a face ceva.

Şi pentru că dorinţă aveam, energie avea, am terminat vinul şi ne-am pornit la treabă. Fiecare dintre noi şi-a ales ce să facă:
- Iulian a ales să folosească sapa şi grebla pentru a curăţa zona gardului de buruieni.
- Sid a ales să scoată lăstarii de pruni.
- Eu şi cu Sorin ne-am apucat să tăiem butaşii de măceşi. Iar pentru ca treaba asta a mers foarte repede, am trecut la altele.
- Sorin a taiat sticlele de plastic, impreuna cu Iulian
- Eu am făcut câteva gropi cu ajutorul unei furci de săpat şi a unei lopăţele mici de grădinărit.
- Apoi am cărat apă
- Sorin a plantat măceşii
- Sid a lărgit gropile pentru lăstarii de pruni cu ajutorul lopeţii universale pe care am reparat-o între timp, după ce ce rupsese mânerul. (i-am pus coada de la furcă)
- Eu şi Iulian am plantat pomişorii. Eu ţineam pomii, iar Iulian tăgea pământul în groapă.
- Sid şi Sorin ne-au ajutat cu udatul.
Şi uite aşa, lucrând în echipă, coordonându-ne ad-hoc, fără a avea un şef, fără să fim plătiţi de cineva, fără să aşteptăm vreo recompensă, am terminat treaba în aproximativ 3 ore. Iată ce a ieşit:

Conturul Poienii

Acum Poiana cu Permacultură are contur. Cel puţin un început de contur. Pe o latură. 
La o acţiune viitoare, poate cu mai mulţi vizitatori vom face contur şi pe cealaltă latură. Poate îl vom mai îngroşa pe acesta. Iar după aceea vom începe să adăugăm culoare şi vom continua să punem suflet, până când visul denumit Poiana cu Permacultură va deveni realitate.

Tot astăzi am înregistrat câteva premiere:
- A fost pentru prima dată când am gătit ceva în Poiana cu Permacultură, chiar dacă am "gătit" doar vin fiert. Vatra "rocket stove" a funcţionat foarte bine. A pornit de la a doua încercare şi am ars doar câteva crengi uscate de nuc. Am avut foc cât să fierbem 2 l de vin roşu în 3 şarje.
- A fost pentru prima dată când altcineva, în afară de mine şi cei din familie, a vizitat Poiana cu Permacultură pentru a doua oară. Bravo Sid! Meriţi un premiu. La cât mai multe vizite!
- A fost pentru prima dată când am reuşit să adun un grup mai mare de 2 persoane în  Poiana cu Permacultură. Dacă acum am fost 4, sper ca la următoarea întâlnire să ne adunăm 8. Apropo, dacă aveţi prieteni care vor să vină, aduceti-i.
- Cred că pentru mulţi dintre noi, cei de acolo, a fost pentru prima data cand am făcut ceva. De exemplu pentru mine a fost prima dată când am tăiat butaşi de măceşi. Multumesc Sorin pentru că m-ai învăţat cum se face!

Şi pentru că tot am început cu mulţumirile, vreau să mulţumesc mai întâi celor care au fost prezenţi fizic la întâlnire. Dar vreau să le mulţumesc şi celor care chiar au vrut să vină dar au fost reţinuţi de o mulţime de alte împrejurări. Ştiu că aţi fost alături de noi cu gândul. Vă aştept cu drag la următoarea întâlnire.

Până va veni zăpada şi îngheţul voi mai face câteva vizite în poiana cu permacultură. Cel mai probabil vor fi vizite neplanificate. Mă voi strădui totuşi să le anunţ cel puţin cu o zi înainte, în cazul în care mai sunt doritori. Vreau să mai plantez câţiva măceşi pentru că pare o treabă uşor de făcut şi chiar vreau ca de la anul, gardul viu să capete o formă. De asemenea vreau să mai adun iarba, paie şi frunze, acum cât sunt uscate si să le fac grămada, pentru a se face mulci până la primăvară.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Chemare la Adunare - 12 noiembrie 2011

Probabil va fi ultima mare adunare permaculturala de anul acesta. Haideti cu mic si mare în Poiana cu Permacultura! Hai sa mai facem puţină permacultură aplicată înainte să vină zăpada şi gerul!
Chemarea este pentru sambata aceasta, 12 noiembrie.
Se anunţă întâlnire mare. Am vorbit cu câţiva oameni şi unii mi-au zis că vin sigur, alţii că s-ar putea să vină.

Ce vom face?

Vom planta pruni si macesi pe post de gard viu!
Operaţiunile sunt următoarele:
1. Taiere butasi de maceşi de aproximativ 30 cm lungime. Unelte necesare: foarfeca, manusi (exista)
2. Scoaterea din pământ a lastarilor de pruni (multi dintre ei cred ca sunt crescuti din sâmburi). Unelte necesare: cazma, lopata (exista lopata universala ce poate fi folosita si pe post de cazma, ar fi util sa daca am avea mai multe)
3. Curatare zona de langa gard de buruieni. Unelte necesare sapa, grebla (exista, nu sunt de cea mai buna calitate, dar se poate lucra cu ele, daca aveti pe acasa, aduceti).
4. Saparea gropilor pentru plantat. Unelte necesare: cazma (nu exista decat o lopata universala)
5. Scoaterea apei din put si caratul acesteia la zona de plantare. Unelte necesare: galeti (exista 3 galeti de 10l o stropitoare si la nevoie mai exista inca 2 galeti mai mari, de 20 l)
6. Taiere fund sticle plastic ce vor fi folosite pentru a acoperi butasii de macesi. Unelte necesare: cutter, foarfeca (exista)
7. Plantarea propriuzisa. Unelte si materiale necesare: galeata, stropitoare, lopata, sticle de plastic, manusi, puieti/butasi (exista)
8. Strangerea de frunze sau alte materiale vegetale folosite pe post de mulci. Unelte necesare: grebla, furca (exista)
9. Distractie si voie buna pe tot parcursul lucrarilor. Unelte necesare: simtul umorului, atitudine vesela si dorinta de a face lucrui impreuna cu alti oameni la fel ca tine.

Surse de incalzire?


In primul rând căldura sufletească, la care mai putem adăuga un vin fiert sau un ceai fierbinte de măceşe făcut pe rocket stove-ul făcut impreună cu Robert.
Apropo de macese, am vazut ca in Mega Image costa aproximativ 28 lei kg. In Poiana cu Permacultura sunt gratis si la discretie. Veniti de luati!

De ce să vii si tu?

- Pentru că jocul e mai frumos atunci când suntem mai mulţi
- Pentru că în felul acesta interacţionezi cu oameni care gandesc la fel ca tine.
- Pentru că faci mişcare în aer liber şi face bine la sănătate.
- Pentru că ai ocazia să te distrezi şi să te simţi bine.
- Pentru că ne e dor de tine!
- Pentru că ai motivele tale.

Te aşteptăm cu drag!

luni, 7 noiembrie 2011

Ceapa şi Usturoiul

Anul ăsta a fost o vreme tare ciudata. Ma rog, de obicei noi oamenii spunem despre vreme că este ciudată pentru că este imprevizibilă. Anul acesta au fost insă treceri  bruşte de la frig la cald in primăvară si de la cald la frig în toamnă. Aşa că răsadurile mele de salată pe care le-am plantat în stratul înalt cu doar 2 zile înainte să vină frigul, nu prea au mai avut ocazia să îşi ia avânt, au rămas cam micuţe, iar unele nu s-au mai prins deloc. După o lungă perioadă de secetă a urmat o scădere bruscă de temperatură de la 20-25 de grade ziua la 10-15. Sălăţelele se zbat sărăcuţele să supravieţuiască, dar e şi frig, e şi secetă, le este greu.

Salata

Şi pentru că nu am mari speranţe să mai recoltez ceva salată până vine zăpada şi gerul precum şi pentru că mai aveam încă foarte mult spaţiu în stratul înalt făcut recent împreună cu Iulian şi cu Robert, am decis să plantez ceapă şi usturoi. Puse încă din toamnă, arpagicul şi căţeii de usturoi, până în aprilie se fac numai bune de mâncat.
Aşa că am decis ca sâmbăta asta, pe 5 noiembrie, să mă trezesc dimineaţă şi să merg la târg. În Domneşti se organizează târg în fiecare sâmbătă dimineaţă şi vorba unui vecin găseşti acolo de toate, iar preţurile sunt în general cu 30% mai mici decât în pieţele din Bucureşti (aviz amatorilor). Din târg aveam de gând să cumpăr materialul săditor, adică arpagic şi usturoi. Am cumpărat cam jumătate de kg din fiecare şi m-a costat cu totul 8,5 lei.
Săditul cepei şi usturoiului nu e chiar o treabă grea, dar parcă altfel lucrezi atunci când ai ajutor, aşa că tare m-am bucurat când s-a oferit si Sid să dea o mână de ajutor. Mulţumesc Sid! Ai fost un ajutor de nădejde!
Eu am ajuns foarte devreme, pentru că am prins mijloacele de transport aproape din mers şi nu am avut deloc timpi de aşteptare. Şi pentru că mai aveam ceva timp la dispoziţie până să sosească şi Sid, m-am apucat să meşterec o unealtă. Mă tot întrebasem pe drum şi tot încercam să îmi imaginez cum voi face să plantez ceapa şi usturoiul. Ma gândeam că îmi va trebui un plantator sau ceva de genul ăsta.
Învârtindu-mă de unul singur prin Poiană şi observând diverse lucruri, mi-a venit şi ideea! Ştiam cum trebuie să arate unealta. Am început să improvizez. Am tăiat o sticlă de plastic de 1,5l  în două şi am păstrat partea de sus. Am găsit pe jos o bucată dintr-o coadă de mătură, cam de vreo 50-60 cm lungime si doar un pic mai groasă decât îmi trebuia mie. Am ascuţit-o doar puţin, atât cât să treacă uşor vârful prin gura sticlei, iar vârful l-am lăsat mai bont, pentru că aveam de gând să îl folosesc şi pentru a împinge arpagicul şi usturoiul mai bine în gaură, si pământul peste. Unealta părea gata.
I-am făcut o probă... Hmmmm, intra prea adânc în pămât ascuţisem prea mult în sus şi făcea găuri de 10 cm adâncime. Nu era ok, îi mai trebuia ceva. Evident, un opritor. Opritorul l-am făcut înfăşurând o sfoară la 5 cm de vârg şi apoi am lipit scoci peste sfoară si peste băţ astfel încât să îl ţină cât mai strans lipit.
I-am făcut a doua probă. Opritorul a ţinut. Gaura a fost făcută la adâncimea potrivită. Unealta era gata!

Unealta
Iată şi cum am folosit unealta:


















1. Se face o gaură în strat cu vârful plantatorului trecut prin gura sticlei.
2. Se scoate plantatorul din gaură şi rămâne sticla
3. Se aruncă în gaură o sămânţă
4. Se aruncă peste puţin pământ
5. Se îndeasă uşor cu plantatorul
6. Se scoate sticla şi gata.

Aşa am plantat aproximativ 130-150 fire de ceapă şi usturoi în mai puţin de două ore. Nu am cronometrat dar cred că, cu tot cu poze şi cu pauze ne-a luat cam o oră jumate sau o oră şi trei sferturi. Am lucrat în echipă. Sid a folosit unealta, iar eu aruncam arpagicul/usturoiul şi pământul în pâlnie.

După muncă joacă, am băut şi un vin producţie proprie tot din Poiana. Am mai povestit si am făcut o multime de planuri şi schimburi de idei. Am vorbit despre solarii, despre comunitati, despre softuri de desenat 3D si câte şi mai câte.

Ne-a mai rămas timp să adunăm şi ultimele nuci rămase în pom sau căzute pe jos. Si am strâns frunzele de nuc grămadă pentru a face din ele mulci.


Mulciul din frunze de nuc am de gând să îl folosesc ca material de acoperire la toaleta cu compost:


Materialul de acoperire bogat în carbon şi cât mai fărâmiţat (cel mai bun e rumeguşul), elimina orice miros neplăcut pentru că permite descompunerea aerobă a fecalelor si a urinei. Ca atare, poţi instala o astfel de toaletă în casă fără niciun fel de problemă. Totul este să foloseşti suficient material de acoperire.
Când se umple găleata, o vărs în grămada de compost. Nici atunci nu miroase decât a pământ umed. Compostul îl las la descompus aproximativ 1 an, apoi încă 1 an îl las să se matureze. Iar după maturare ar trebui să rămână doar humus.
Humusul am de gând să îl folosesc drept îngrăşământ pentru pomi şi arbuştii pe care urmează să îi plantez în Poiana cu Permacultură. Deci după 3 ani, aceste frunze de nuc vor ajunge să asigure nutrienţii necesari pentru alţi pomi, care vor face în final alte frunze, frunze pe care le voi folosi pe post de mulci în grădina de legume.
De ce nu folosesc direct frunzele de nuc pe post de mulci în grădina de legume? Pentru că frunzele de nuc conţin iod şi alte substante care inhibă creşterea plantelor. Din punctul ăsta de vedere frunzele de nuc sunt un ierbicid natural.

marți, 18 octombrie 2011

Casa cu Prieteni

Pentru prima data de la începuturile clubului Poiana cu Permacultură voi vorbi despre altceva decât despre plante, grădinarit, straturi înalte, seminţe, design şi alte lucruri de acest fel. Astăzi voi vorbi pentru prima data despre muzică.
Poate părea cel puțin ciudat să găsești o postare despre muzică pe un blog despre permacultură. Dar permaculura înseamnă cultura permanenta. Iar cultura se referă și la altceva decât plante. Se referă mai ales la oameni. După mine, permacultura înseamnă mai degrabă cultura oamenilor decât cultura plantelor. Într-o posibila viitoare comunitate permaculturistă, în afară de hrana pentru trup, vom avea nevoie şi de hrană pentru suflet și pentru minte. Şi ce exemplu mai bun poate fi decât Casa cu prieteni?


De ce Casa cu prieteni?

- Unul din raspunsuri, l-am gasit intr-o carte pe care o citesc în prezent. Cartea se numeste "Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare" şi este scrisă de Adrian Nuţă. Citatul este următorul:
"Altcineva cântă la chitară. Acceptă să apară pe scenă nu pentru a culege aplauzele, ci pentru bucuria de a cânta, plăcerea de a împărtăşi cu alţii meşteşugul lui. Se bucură şi pentru aplauze, premii, comentarii laudative, însă nu pentru ele exersează 6 ore pe zi. Lui îi place muzica, pur şi simplu."
Exact asta este şi părerea mea despre Casa cu Prieteni. Lor pur si simplu le place muzica.
- Pe urmă denumirea este atât de inspirată... Culmea este că am aflat de existenţa lor, la numai două săptămâni după ce am lansat clubul Poiana cu Permacultura şi imediat mi-a sărit în ochi denumirea, pentru că transmite cam acelaşi mesaj.
- Sunt un model de comunitate, îi leagă muzica şi pasiunea pentru munte
- Cântă cântece de speranţa :)


Si multe alte motive muzicale.

Cum am aflat eu de Casa cu Prieteni?


Pur întâmplător, eram în căutare de ceva, fără să știu ce caut, probabil în căutare de inspirație. Navigam haotic pe youtube, trecând rapid de la un clip la altul, până când am dat peste ceva ce mi-a captat atenţia:


Munte, chitara, hmmm, asta e pe gustul meu. Numele Sînziana îmi spunea ceva... Aveam încă de prin 2007 o mulţime de mp3-uri cu Sînziana şi Dragoş Toma. Multe cu cântece de munte. Da, sunt munţoman. E drept că sunt munţoman mai mult cu sufletul decât cu fapta, pentru că am făcut mult mai puţine trasee decât mi-ar fi plăcut să fac în viaţa mea. Dar totuşi sunt un munţoman. Îmi place muntele, îmi plac potecile de munte, îmi place să stau la foc cu prietenii, să beau un vin fiert şi să cântăm. Deci asta era ceea ce aveam nevoie în acea zi. Iar clipul mi-a placut. Vroiam mai mult. Am aflat ca fetele fac parte dintr-o trupa care se numeste Casa cu Prieteni.
Am ajuns apoi apoi pe facebook: http://www.facebook.com/pages/Casa-cu-prieteni/160499680648732?ref=mf, iar acolo am gasit alt fapt uimitor. Cu doar câteva zile în urmă, pe 15 septembrie, fusesem în parcul Izvor, cam pe la aceeaşi oră la care prietenii din Casă făcuseră un mare cerc şi cântau de zor. Chiar am vazut acel cerc de vreo 50-100 de persoane, dar nu m-am apropiat.
Mi s-a părut excepţional faptul că atât de mulţi prieteni se aduna laolaltă în natură şi pot cânta şi se pot simţi bine. Fără scenă, fără sonorizare, fără lumini, fără haine de scenă, fără fiţe şi fără figuri. Doar bucuria de a cânta. Mi-am dat seama că muzica poate aduce oamenii mai aproape şi poate transmite mesaje. Aşa că am devenit pe loc fan Casa cu Prieteni.

Chiar dacă înregistrările de pe youtube nu au cel mai bun sunet, mie îmi plac melodiile lor, simt că transmit ceva. Ca atare, am decis să merg joi 20 octombrie 2011, în Iron City (Str Blănari, nr. 21), de la 20:30 pentru a-i asculta live. Iar pe viitor, când clubul Poiana cu Permacultură va căpăta masă critica, am de gând să îi invit să facem o cântare împreună, în Poiana, la un foc de tabără.

Din arhiva shareconomy

Aceasta postare am adus-o de pe celalalt blog al meu: http://shareconomy.blogspot.com, pe la inceputurile mele in domeniul permaculturii. M-am gandit ca shareconomy sa ramana un blog dedicat economiei, iar despre permacultura sa vorbesc doar aici:

Am trecut la fapte! (martie 2011)


Sâmbătă am profitat de imblanzirea vremii de afara si am facut o vizita la terenul pe care voi experimenta permacultura. Am luat cat mai multe repere si am reusit sa finalizez o schita cât mai amplă a terenului și a ceea ce se afla pe el în acest moment:

Terenul prezinta o multime de provocari. Pe de o parte forma lui este una ingusta si lunga, ceea ce face foarte dificila daca nu imposibila crearea unui microecosistem. Calea ferata aflata in nord, prezinta ceva inconveniente, pe langa poluarea fonica produsa de tren, mai exista si poluarea creata de curentii de aer facuti de tren, care plimba tot felul de gunoaie, aruncate fie de pasageri, fie de oamenii locului. De asemenea, ar mai fi si vantul si cred ca si unii vecini pot crea probleme. Vom vedea insa pe parcurs cum vom rezolva aceste probleme.
Pana una alta, anul acesta este in principal unul in care voi observa si voi incerca sa schitez un proiect cat mai bun de organizare a terenului respectiv dupa principiile permaculturii.
M-am hotarat insa ca pe parcursul observatiilor sa mai fac si experimente si sa produc cate ceva. Pe langa pomii fructiferi (mar, par, prun, nuc) ce se gasesc pe teren, intentionez sa mai cultiv cateva plante anuale si perene.
Pentru inceput m-am hotarat sa amenajez cateva parcele in curte, langa casa, asa cum se vede in schita:
In total, parcelele A, B, C si D, au aproximativ 60 mp. Pe ele voi semana un mix de seminte care cuprinde salate (doua soiuri), ridichii de luna (doua soiuri), ceapa, praz, morcovi, pastarnac, spanac, conopida, trifoi, macris, sparanghel si ceva flori.
Sambata am inceput amenajarea parcelei B, pentru ca acel loc era cel mai insorit si acolo se topise aproape toata zapada.
Am marcat o sectiune dreptunghiulara de 2 pe 5 m. Am tăiat ultimele ramasite de buruieni uscate ramase din toamna, cu singura unealta disponibila la fata locului, o sapa obosita. Operatiune care a durat mai putin de 20 minute. Apoi am asternut cartoane si ziare pe care am reusit sa le gasesc. Cu putin noroc, am acoperit aproape toata suprafata delimitata. Peste cartoane am imprastiat ceva resturi din bucatarie, iar apoi am facut un pat din buruienile uscate stranse cu grebla de pe parloaga.


Operatiunea grebla a fost deosebit de istovitoare, pentru ca aveam o grebla cu o coada scurta, de numai 1 m. La fel de istovitor a fost si caratul fanului acela imbibat de apa, precum si udatul cu galeata, cu scos apa din fantana. Deocamdata astea sunt conditiile.

Totusi nu am fost foarte multumit de calitatile stratului de mulci adaugat. Se pare ca nu am toate ingredientele necesare pentru a face un astfel de strat inalt de calitate. Prin urmare acesta va fi si primul si ultimul pe care il voi face in aceasta primavara. Altele voi mai face abia la toamna, cand voi avea frunze din belsug si dupa ce voi fi facut ceva compost.

Pentru celelalte parcele mi-am propus sa experimentez alte tehnici. Pe A intentionez sa aplic doar o curatare superficiala cu sapa, fara sa intorc pamantul, fara sa merg in adancime. Solul e suficient de afanat si pare a fi foarte bogat pentru ca a fost lasat parloaga timp de cativa ani. Deci tot de am de facut este sa culc uscaciunile ramase in picioare si sa arunc semintele.

Pe parcela "C" intentionez sa seman asa cum e, fara sa fac nicun fel de lurare, pur si simplu voi arunca semintele si atat.

Parcela D va fi semanata mai tarziu, pe la inceputul lunii aprile, iar pana atunci sper sa reusesc sa imi cumpar o cazma (sau sa imprumut una de undeva). O treime din parcela intentionez sa o sap traditional la cazma, intorcand pamantul, o alta treime intentionez sa o sap cu cazmaua dupa o alta tehnica ce nu implica intoarcere ci doar afanare in adancime, iar cealalta treime cred ca o voi amenaja cum am amenajat parcela A, adica o curatare superficiala.

Mixul de seminte l-am facut deja si l-am impartit pe parcele. De semnanat voi semana esalonat, la aproximativ 1 saptamana, astfel incat sa nu se faca toate legumele deodata. Oricum, in mix sunt legume care rodesc la intervale diferite si care au ritmuri de crestere diferite. De aceea imi permit sa le seman destul de des. Astfel incat voi concentra pe 60 mp, productia ce ar fi obtinuta de pe 300 mp in sistem traditional pe randuri.

Ramane doar sa asteptam si sa vedem rezultatele. Primele vor veni probabil chiar in aprilie, dar rezultate concludente vom incepe sa avem abia de prin iunie.

joi, 6 octombrie 2011

Permacultura de apartament (2)

Cum spuneam în postarea trecută, de ce să ne oprim doar la plantele ornamentale? Ce ar fi să cultivăm în apartament şi plante comestibile?
Eu am început prin a semăna răsaduri. Pentru început, răsaduri de salată şi de cicoare de grădină, acum au deja o lună de când le-am pus:



După cum se vede, am folosit păhărele de iaurt. Dar nu le-am dat gaură în fund, am preferat să folosesc altă metodă. Ceva asemănător cu tehnica folosită în cazul ghivecelor cu rezervor.
Dintr-o sticlă de plastic, am tăiat bucăţi dreptunghiulare, mai degrabă trapezoidale, cu dimensiunile aproximative de 3 x 6 cm şi din fiecare bucată am construit un fel de boltă pe fundul paharului de iaurt. Practic scopul este ca ambele laturi mici să atingă fundul paharului. Plasticul fiind flexibil, se curbează, iar partea din mijloc se ridică, în timp ce părţile laterale se sprijină pe fundul paharului. În felul asta se crează un mini rezervor.
În loc de tub, am folosit tot o fâşie de plastic cam de 1 cm grosime. Apa se prelinge pe această fâşie până în rezervor. E drept că nu prea am folosit-o. Mai ales la început, e bine să uzi direct pământul, pe de o parte seminţele au nevoie de umezeală pentru a germina, iar pe de altă parte, infiltrarea apei de sus în jos, stimulează formarea rădăcinilor.
Peste "bolta" astfel formată am pus pământ, apoi am făcut o mică gropiţă unde am pus 2-3 seminţe. Până să mă prind eu cum se face, am scăpat ceva mai multe seminţe în unele pahare. Aşa încât am avut păhăruţe chiar cu 5 sau 6 plante. Pe unele dintre ele le-am transplantat în alte păhăruţe, unde seminţele nu au germinat, si s-au prins toate.
Am încercat şi varianta răsaduri în cartoane de ouă:


Funcţionează, doar că nu am găsit încă o variantă de a le face oarecum autonome, adică să le pot uda mai rar, macar la o săptămână. Posibil să meargă să le pun în vase cu apă, doar că nu am vase atât de mari. Poate doar dacă tai cartoanele pe jumate. Voi mai experimenta.
Până atunci, pentru că salatele şi cicoarea din păhărele au crescut destul de mult şi pentru că stratul înalt era pregătit, a venit vremea să mut răsadurile în Poiana cu Permacultură. Întrebarea era cum să le mut fără să le rup, având în vedere că nu am maşină şi urma să schimb mai multe mijloace de transport în comun până la destinaţie. Soluţia pe care am găsit-o a fost următoarea:


Le-am pus capace formate din pahare de iaurt mai mari si a ieşit ditamai sacoşa cu răsaduri:


Paharele am început să le strâng cam de prin luna mai. O sacosă plină şi mai aveam şi în rucsac câteva. Dacă le aruncam la gunoi ar fi fost o sursă de poluare, iar dacă le duceam la containerul de reciclare şi dacă reuşeau să scape de cei care răscolesc acele containere şi împrăştie plasticele şi hârtiile peste tot, ar fi fost oricum o risipă de energie, un produs cu viaţă scurtă. În felul acesta le utilizez şi reutilizez de mai multe ori, înainte să ajungă din nou la topit.
Soluţia de transport a fost foarte bună. Toate plăntuţele au ajuns cu bine la destinaţie şi au început să îşi întindă rădăcinile în stratul înalt. Sper să le ajute şi ploile ce vor veni în acest weeked




Iar în încheiere, o poză cu puii de guguştiuc, acum sunt mărişori şi au început să le crească pene. Sunt ocupaţi să mănânce toată ziua şi să producă îngrăşământ.






marți, 4 octombrie 2011

Work Shop gard viu 14-16 octombrie

In weekend-ul 7-9 octombrie, voi fi plecat la Braşov, prin urmare evenimentul Weekend-uri în Poiană va lua o pauză, dar pentru weekend-ul următor (14-16 octombrie) vă invit la o clacă de plantat gard viu.
Sunt o mulţime de puieţi de prun şi alţi pomişori pe care îi putem transplanta. De asemenea, putem să tăiem butaşi de măceşi pe care să îi plantăm cu sticla.
Dacă ne mişcăm repede şi terminăm cu gardul viu, poate facem şi ceva seedbombs sau conserve pentru iarna şi probabil vom recolta şi nuci.
Ca de fiecare data participarea este gratuită.
Este bine să vă luaţi la voi haine de schimb, mâncare şi apă.
Dacă aveţi pe acasă unelte gen cazma, lopată, târnăcop, foarfecă de tăiat crengi şi le puteţi lua cu voi, vă rog să le luaţi, pentru că deocamdată avem un deficit de unelte în Poiana, iar dacă vrem să lucrăm toţi, e bine să avem cu ce.
Pentru înscrieri, lăsaţi comentariu aici.

Weekend-uri în Poiană continuă

Sâmbătă, 1 octombrie, Poiana cu Permacutură a primit vizita lui Radu şi a lui Robert. De fapt este vorba despre una şi aceeaşi persoană, dar Radu Robert face cât doi. Vesel, optimist, dedicat şi entuziast a fost o companie plăcută şi un ajutor de nădejde, atât la treburi cât şi la vorbă.
Pentru ziua de sâmbătă îmi propusesem să finalizez stratul înalt cu periscop pe care l-am făcut împreună cu  Iulian:


Doar că nu a plouat nici vineri, iar pământul era la fel de tare. Aşa că primul lucru pe care l-a, făcut, a fost să udăm bine porţiunea pe care urma să lucrăm. Am folosit 40 litri de apă, pentru a uda aproximativ 2,5-3 mp. Şi cum apa avea nevoie de timp pentru a se infiltra în straturile inferioare ale pământului şi a-l face mai uşor de lucrat, ne-am găsit altă ocupaţie.
De ceva vreme mă bate gândul să organizez în Poiana cu Permacultură, câteva sesiuni de produs conserve pentru iarna. Fie zacuscă, fie murături, fie pur şi simplu mix de legume pentru ciorbe/mâncare. Pentru asta însă aveam nevoie de o vatră de foc cât mai eficientă.
Şi iată că soluţia a venit până la urmă. Cineva a postat pe facebook un link de pe youtube despre cum sa construiesti o "rocket stove" cu 16 caramizi:


Chiar 16 cărămizi nu aveam, dar gasisem câteva când am început să lucrăm la stratul înalt şi pe lângă asta aveam foarte multe idei. Aşa că am început prin a lărgi o mică groapă făcută mai demult în pământ:


Evident, pământul scos din groapă urma să fie adăugat la stratul înalt. Pământul era la fel de tare ca peste tot şi ne-am chinuit ceva să săpăm, dar fiind o suprafaţă mică, am insistat până a cedat, mai cu lopăţica, mai cu mâna, am reuşit să facem un şănţuleţ de vreo 15 cm lăţime, 50 cm lungime şi vreo 20-25 cm adâncime.
Apoi am clădit în jurul lui cărămizile şi pietrele pe care le aveam şi a ieşit ceva care semăna a sobă:



Nu am lipit, nu am zidit, nu am tencuit. Doar am cladit caramizile şi bucăţile de piatră pe care le aveam, incercând să facem un coş, o vatră în care să ardă focul şi un canal de alimentare. Culmea e că ne-a şi ieşit, iar focul chiar a ars bine. Am ars câteva tulpini uscate şi seminţe de brusture:


Ar mai fi ceva de lucrat la suportul pentru tabla de copt. Pietrele pe care le-am pus pentru a susţine tabla, cred că sunt prea mici şi nu permite să se formeze un curent suficient de puternic între tablă şi cărămizi. De asemenea, cred că tabla pe care am folosit-o pentru testare, era prea mare. Totusi soba (vatra) este funcţională. Aşa că dacă sunt doritori, acum pot veni să facă conserve pentru iarnă sau doar să coacă ardei/gogoşari/vinete, în Poiana cu Permacultură.

După isprava asta am cules şi aproximativ 1/3 de găleată de măceşe, pe care le-am pus la uscat. Am de gând să fac ceai din ele. Aşa că pentru cei ce vor vizita Poiana în sezonul rece avem deja doua surse de căldură: fie vin fiert, fie ceai de măceşe.

În ultima parte a programului, după masa de prânz şi după ce s-a mai înmuiat pământul acolo unde am stropit, ne-am ocupat şi de stratul înalt. Am mai săpat un şanţ de aproximativ 70 cm lătime, 10 cm adâncime şi 4 m lungime, iar pământul scos l-am pus tot peste stratul înalt. Am mai adăugat pământ şi din alte părţi, l-am aranjat cât de cât, i-am astupat găurile, iar în final am acoperit cu paie de lucernă. Şi iata-l pe Robert prezentând rezultatul final:


Si o vedere dintr-un alt unghi:


Latimea este de aproximativ 1,5 m.
Pozele sunt făcute cu telefonul mobil, calitatea lor nu este cea mai buna. Văzut în realitate este chiar impresionant.

A fost o zi reuşită, la fel ca şi cele dinainte de altfel şi sper că la fel ca şi cele ce vor urma. Pe măsură ce timpul trece tot mai mulţi oameni îşi doresc să vină în Poiana, să vadă, să participe, să înveţe. Ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că ăsta este scopul clubului.




luni, 26 septembrie 2011

Permacultura de apartament (1)

Timpul, banii şi alte obligaţii nu îmi permit să mă ocup full time de Poiana cu Permacultura şi nici nu pot sa locuiesc acolo deocamdata. Dar pot sa ma joc de-a permacultura şi în apartament. Am vorbit deja despre jardinierele în care am pus ceapa perena, coriandru, patrunjel, leuştean, busuioc, iszop şi diverse alte plante şi flori şi în care şi-a facut cuib o pereche de gugustiuci, pe care i-am botezat între timp Gugurel şi Guguliţa şi care clocesc cu schimbul cele doua ouşoare ale lor. Pe lângă asta am mai făcut tot felul de experimente. Unul dintre ele fiind acela de a construi nişte ghivece din peturi.


În urmă cu vreo 3 luni sau chiar mai bine, am hotarât să mut vreo câteva plante ornamentale din ghivecele ramase mici în nişte ghivece improvizate din peturi, inspirat fiind de cateva modele gasite pe net. Ideea era sa aibe un rezervor inclus, în care să poţi turna cel puţin un litru de apă şi din care planta să îşi ia cat trebuie şi practic să nu mai fie nevoie să o uzi des, să poţi pleca liniştit în concediu sau unde vrei, fără să mai ai grija udatului florilor. În filmuleţele văzute de mine pe net oamenii foloseau recipiente ceva mai mari, dar eu m-am gândit să adaptez ideea pentru nişte materiale pe care le aveam din belşug: sticle de plastic, de 5 litri, de 6 litri, de 2 litri, de 1,5 litri, etc.
Până atunci, duceam peturile la containerul de reciclare plastice, dar tot mi se parea o mare risipă de energie, pentru un astfel de ambalaj care are viaţă foarte scurtă. Aşa că m-am tot gândit ce utilizări aş putea să îi dau înainte să ajungă la centrul de reciclare, astfel încât să devină cât mai rentabil din punct de vedere energetic. Iar una dintre idei, a fost asta, de a face ghivece de flori cu rezervor. Astfel de ghivece cu rezervor de apă, cu capacitate destul de mica, se găsesc de cumpărat la magazinele de bricolaj şi nu sunt ieftine deloc. Dacă îmi amintesc bine, un ghiveci mic costa vreo 12 lei, cam cât 3 sticle de 5 litri de apa plata. În concluzie, ideea părea foarte avantajoasă şi din punct de vedere financiar. Făceam o economie de 10-12 lei pentru fiecare plantă.
Trebuie sa mai spun că atunci când le-am mutat, plantele erau cam bolnavioare, pentru ca uneori uitam sa le udăm, alteori puneam prea multă apă, pământul ud de deasupra se compcata si făcea şi mucegai şi plus de asta ghivecele erau deja prea mici pentru cât de dezvoltate erau plantele. Pe scurt, înainte să le mut, nu le mergea prea bine. Iar acum după 3 luni de când le-am mutat în ghivecele improvizate, parcă sunt pline de viaţă.
Feriga a crescut ca nebuna şi suge cel mai repede rezerva de apa, la ea trebuie sa realimentez cam la 8-10 zile.
Pomişorul a crescut vizibil şi are culoare mai frumoasa, e mai batos, mai viguros.
Încă vreo 3 plante mutate în urmă cu două luni au frunzele mai verzi, sunt mai viguroase şi au crescut vizibil.
Încurajat de aceste rezultate, am decis să mai confectioez câteva astfel de ghivece şi să arăt şi altora cum am făcut asta, aducând chiar şi câteva îmbunătăţiri designului iniţial. Este ceva simplu ce poate face toata lumea.

Ce materiale sunt necesare?




Eu am folosit următoarele:
- una bucată sticlă plastic de 5l (merge şi de 6l şi de 10l, depinde ce nevoi sunt)
- una bucată pet 2 l (merge si de 1,5l)
- cutter
- foarfecă
- o bucată de material textil (bumbac, lână, cânepă, cu cât e mai natural şi mai puţin colorat, cu atât mai bine)
- sfoară (dacă nu există sfoară se poate folosi şi elastic sau alte materiale pentru legat, nu recomand sârma pentru că se oxidează)
- pământ de flori (merge şi pământ din grădină)
- o plantă matură
- o folie decorativă (o fostă folie de supravietuire de productie chinezească, merge orice altceva, aici depinde doar de gusturile fiecaruia)
- banda adezivă

Care sunt paşii?






1. Mai întâi se taie partea de sus a sticlei de 5l. Eu de obicei tai de acolo de unde începe să se îngusteze, dar depinde de configuraţia sticlei şi de cât de adânc vrei să fie ghiveciul şi cât de mare să fie rezervorul. Eu folosesc cutterul pentru a face o incizie de vreo 2-3 cm, apoi tai cu foarfeca pentru ca mi se pare mai usor, dar se poate taia exclusiv cu cutterul.
După ce se taie, partea de sus, se introduce în corpul sticlei, cu gura în jos, aşa cum se vede în poză. Dacă sticla este mai îngustă în partea mediana, se poate franjura corpul introdus, pentru a se plia mai bine.

2. Se confecţionează apoi tubul de alimentare/aerisire:


Tubul se confecţionează din PET-ul de 2l. Mai întai tai capetele de sus şi de jos, apoi se taie in doua jumătăţi pe lungime şi se obţine ceva de genul acesta:



Jumătatea de pet, se rulează şi se leagă la mijloc cu o bucată de sfoară. Ideea este să iasă un tub cu diametrul de aproximativ 1,5 cm, cam cât gura sticlei. Dupa aceea se măsoră faţă de înălţimea ghiveciului poziţionat asa cum se vede în poza de mai jos, şi dacă este nevoie se scurtează partea în exces. Merge să îl tai direct cu foarfeca, asa cum este. Daca nu ai o foarfeca buna, poate e bine sa îl măsori înainte să îl legi.


La capătul de jos se înfăşoară bucata de material textil şi se leagă cu o sfoară. Rolul bucăţii de material este acela de a conduce apa, prin efectul de capilaritate, dar de a nu permite pământului să astupe gura tubului de alimentare/aerisire. Dacă bucata de material nu acoperă prea bine gura sticlei mari, se mai poate adauga încă o bucată de material sau de şerveţel cum se vede în prima poză de la pasul 2.
Rolul tubului, după cum îi spune şi numele, este pe de o parte acela de a permite alimentarea cu apă a rezervorului, iar pe de altă parte permite schimbul de gaze între rezervor şi atmosferă, astfel încât nivelul proceselor anaerobe să fie minim. Un rol în oxigenare îl are şi planta, cu cât e mai mare, cu atât oxigenează mai bine. De aceea, nu cred ca sistemul este potrivit pentru plante foarte mici, dar voi testa şi asta. De asemenea, solul, fiind mai uscat la suprafata, permite şi el o aerisire buna. De aceea este recomandat ca alimentarea cu apa sa se facă doar prin tub, niciodată direct pe pământ.

3. După ce a fost confecţionat ghiveciul cu rezervorul şi tubul montate, trecem la etapa urmatoare şi anume la transplantare:



Mai întâi se adaugă puţin pământ la bază, atât cât e nevoie, în funcţie de înalţimea ghiveciului anterior. Apoi se extrage planta cu tot cu pământ din ghiveciul vechi şi este mutată în cel nou. Dacă este nevoie, se culptează puţin pământul din jurul rădăcinii, astfel încât să încadreze tubul.



Apoi se mai adaugă pământ şi se bate uşor recipientul în lateral pentru a se aseza cât mai bine.
Si gata, am obţinut un nou ghiveci cu rezervor:



4. Urmează faza a patra şi anume alimentarea cu apă:


Asa cum spuneam, alimentarea se face doar prin rezervor. Cantitatea de apă ce intră într-un astfel de rezervor este de aproximativ 1 l şi, în funcţie de nevoile plantei, poate sa ţină de la 1 la 4 săptămâni.
Cam aşa arată un rezervor plin:

Chiar şi dacă nivelul apei în rezervor mai este de numai 1-2 mm efectul de capilaritate functionează şi pământul va fi suficient de umed pentru ca planta sa îşi poate extrage nutrienţii.

5. Acuma ghiveciul ar putea fi lasat chiar asa, doar că în timp, dacă este expusă la lumina, apa din rezervor, va face alge, iar aspectul nu va mai fi la fel de placut. De aceea, este recomandat sa fie acoperit cu ceva. Solutia  mea a fost aceea de a-l înveli în folie lucitoare. Am cumpărat din Auchan, un asa zis sac de dormit de urgenţă sau de supravieţuire, de fabricaţie chinezeasca, am dat doar 2,5 lei pe el şi de fapt vroiam sa îl folosesc pe post de folie de acoperit cortul. Doar ca am constatat că se cam rupe uşor, aşa ca i-am găsit o întrebuinţare mai bună. În lipsă de folie, se poate folosi hârtie colorată sau chiar se poate vopsi sau picta. Fiecare si-l decoreaza cum crede de cuviinţă.



Şi acum, pentru că am învăţat cum se face, de ce ne-am opri doar la plantele decorative? De ce să nu punem nişte roşii, castraveţi, ardei, salate, căpşuni, fasole, plante aromate sau orice alte plante comestibile? Asta ar fi etapa urmatoare. Plante comestibile crescute în apartament.

duminică, 25 septembrie 2011

Am rupt uscătura

În mod normal se spune "am spart gheaţa" sau "s-a spart gheaţa" după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de tatonare, în care lumea ezită să treacă la fapte, iar apoi se întâmplă un eveniment sau cineva acţionează şi lucrurile încep să se mişte. Dar, pentru ca vara asta a fost foarte secetoasa, iar solul a devenit tare ca piatra şi mai ales pentru că la cea mai recentă întâlnire din Poiana cu Permacultura chiar am rupt la propriu o uscătură de pom, m-am gândit că "am rupt uscătura" ar descrie mai bine acest început de drum.
Weekend-ul trecut, 16-17 septembrie, precum şi weekend-ul acesta , 23-25 septembrie, clubul Poiana cu Permacultura a avut parte de cateva vizite. Pe 17 septembrie am cules strugurii împreună cu părinţii mei, un unchi, dar mai ales cu ajutorul special venit din partea lui Gabriel, care a ţinut să participe la eveniment, chiar dacă venea după o noapte de dănţuiala la nuntă.
Viţa de vie fusese lăsată în voie, nu a mai tăiat-o nimeni de vreo câţiva ani şi am lasat-o şi eu la fel, nu a mai săpat-o nimeni şi nici eu nu am săpat-o, nici nu am mai legat-o, buruienile crescuseră până la brâu sau mai sus, dar acum erau deja uscate. Era o mostră de natură lăsată în voie. Şi iată că de pe aproximativ 40-50 m liniari de viţă de vie am recoltat 8 saci de struguri, din care am stors aproximativ 120 l de must, dar şi o cantitate mare de prăştină, numai bună pentru ţuică.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această vie, a fost faptul că strugurii erau curaţi. De obicei, la via de la ţară acolo unde o taie, o leagă şi o sapă de 3-4 ori pe an, strugurii se fac mai jos, mai aproape de pământ, iar pentru că se menţine ogor negru şi pământul de deja foarte fin, când bate vântul, tot praful se ridică şi se aşează pe struguri, aşa că după 10-20 m liniari de viţă de vie recoltată ai mâinile deja negre. Dar în Poiană strugurii erau curaţi, nici un pic de praf nu era pe ei. Nici măcar pe cei care creşteau pe joardele întinse pe pământ. Buruienile crescute în voie au protejat solul contra vântului, au ţinut şi praful şi umezeala în sol, iar roua de dimineaţă adunata pe ele, chiar şi după ce s-au uscat, a udat viţa exact cât a trebuit pe seceta asta. Iar seceta a fost benefică pentru viţă. Nu ştiu cum ar fi fost dacă am fi avut o vară şi un început de toamnă cu ploi abundente. Rămâne de văzut.
Sâmbătă 24 septembrie a intrat şi Iulian în club, cu un entuziasm şi o poftă de muncă molipsitoare. Am chiulit de la "Let's Do It Romania" pentru a construi împreună cu el un strat înalt de aproximativ 4 m lungime, 1,5 m lăţime şi de 1 m înălţime. Nu a fost uşor, dar a fost chiar plăcut. La început, ne-a pus probleme solul uscat şi tare ca betonul. Chiar dacă am turnat 100 l de apă pe el, nu s-a înmuiat. Structura lui lutoasă nu a lăsat apa să pătrundă mai mult de 1 cm. Am simţit lipsa unui târnăcop, dar tot am reuşit să extragem aproximativ 1 mc de pământ.
După ce am săpat o groapă de aproximativ 25 cm adancime, 1,1 m lătime şi 3.5 m lungime, am început să o alimentăm cu lemn şi iarbă. Am făcut efectiv curăţenie. Toate crengile pe care reuşisem să le adun, alte crengi pe care le-au rupt copiii veniţi după caise, nu au fost suficiente. Si eu care vroiam să îl fac de 2 ori mai mare. Abia după ce am lucrat la el mi-am dat seama cam cât lemn înghite un astfel de strat înalt.
Norocul nostru că  mai aveam şi un plan de rezervă. Un pom uscat aştepta de ceva vreme să fie tăiat. Din păcate drujba alor mei era stricată aşa că nu îl tăiasem weekendul trecut aşa cum îmi propusesem. Dar acum  aveam nevoie de lemnul său. Aşa ca mi-am făcut curaj şi am încercat să rup o creangă. Mă aşteptam să fie mai verde şi să cedeze mai greu, aşa că m-am lăsat cu toată greutatea. Creanga a cedat usor, iar eu m-am trezit întins pe spate.
Ei, încurajaţi de o astfel de ispravă, am început să rupem uscătura creangă cu creangă. Era mult mai uşor decât cu toporul sau cu fierăstrăul. Crengile uscate cedau una câte una. La un moment dat Iulian a rup cu o singură mână şi fără efort o creangă mai groasă, cam cât braţul de groasă şi destul de lungă. Şi ducea acea creangă ca pe baston încât aveai impresia că e Hercule. Atât de uscat era pomul. Seceta trăsese toată apa din el. Atunci mi-am fă cut curaj şi m-am opintit puţin în trunchi, iar trunchiul a cedat de la nivelul solului. Am rămas cu el în mână şi mă aşteptam să fie greu. Avea totuşi vreo 20-25 cm diametru şi mai avea vreo 3 crengi pe el, destul de lungi. Cu totul cred ca avea vreo 4 m înăltime sau mai mult. Dar nu era greu deloc. Cred ca nu avea mai mult de 20 kg. Copacul uscat s-a potrivit foarte bine în partea de sus a stratului înalt şi la cât era de uscat şi poros cred ca va fi un bun colector de apa şi va alimenta plantele aflate în partea superioara.
În aproximativ 5 ore de lucru, în care am făcut doar pauză de băut apă am reuşit să construim stratul înalt. Dar încă nu l-am termintat. Mai trebuie adăugat ceva pământ şi făcut ceva mai înalt acum are cam 1 m înălţime dar intenţionez să îl fac chiar şi mai înalt. După ce mai adaug ceva pământ şi ceva mulci peste el, sper să ajungă la 1,20 sau chiar 1,50 m înălţime. Am de gând să plantez pe el (poate chiar weekend-ul viitor) răsaduri de salată şi cicoare de grădină, precum şi câteva seedballs cu seminţe de ridichii, care sper să se facă până la jumătatea lui noiembrie. După aceea vom pune ceapă şi usturoi pentru anul următor.
Prin urmare vom avea ceva de lucru şi pentru  Weekend-ul viitor. Cei care doresc să participe sunt bineveniti. Acum şi casa este mai primitoare, pentru că Alice a făcut curătenie şi am aranjat ceva mai bine lucrurile. Încet încet Poiana cu Permacultura prinde viaţă. Acum, după ce am rupt uscătura, poate vor veni şi ceva ploi.

vineri, 16 septembrie 2011

Porumbiţa din Jardinieră

Atunci când nu sunt în Poiana cu Permacultură, mă ocup de mica grădină din balcon. Pe lângă câteva ghivece cu flori ornamentale, de apartament, am semănat în jardiniere un mix de plante format din ceapă perenă, busuioc, tarhnon, pătrunjel, leuştean, mărar, coriandru, isop, garofite, ochiul boului pitic şi alte plăntuţe, în încercarea de a imita cât mai bine natura.
Pe la începutul verii, după ce a trecut sezonul ploios, am adunat ceva iarba cosită dintr-un parculeţ din apropiere, am tocat-o mărunt, şi am folosit-o pe post de mulci. De atunci nu a mai fost nevoie să ud jardinierele decât o singură dată. În felul acesta, cu fânul acela şi diversitatea de plăntute, jardinierele imită foarte bine o mică terasă formată natural pe un conlţişor de stâncă, unde apa a săpat, vântul a depozitat pământ, iar plantele au creat humus şi s-au dezvoltat în voie. Şi cred ca imită atât de bine, încât o porumbiţă si-a făcut cuib exact în jardinieră.
Nu mai avusesem treabă pe balcon de vreo 2 zile, dar ieri aveam nevoie de câteva frunze de ceapă, pentru pizza, şi cum am ridicat plasa, am văzut cum zboară un guguştiuc de undeva din dreapta. Nu m-a surprins deloc. Guguştiucii, mai vin din când în când pe pervazul geamului pentru a se mai odihni sau poate ca să mai ciugulească câteva frimituri de pâine, scuturate de pe faţa de masă. Nu era o noutate, aşa că mi-am văzut de treabă. Am continuat să culeg frunzele de ceapă, şi m-am întins să culeg puţină şi din capătul din dreapta. Şi atunci am rămas puţin blocat, pentru ca nu îmi aminteam să fi pus pietricele albe şi ovale în acel loc. Sunt câteva pietre în jardinieră, dar puţin mai mari şi au culoarea gri. Ce era cu acele pietricele?
Au trecut câteva secunde până să mă dumiresc şi să fac legătura între porumbiţă şi pietricele, care erau de fapt ouşoare. Mi-a părut rău atunci că am speriat-o şi m-am grăbit să termin treaba şi să închid balconul, iar porumbiţa s-a întors imediat după aceea. Am verificat şi aseară, şi azi dimineaţă. Este tot acolo şi îşi cloceşte cele două ouşoare, sub privirile atente ale perechii sale, care stă în general pe un cablu întins între blocul nostru şi blocul vecin.


Cred că asta demonstrează că oricât de mic ar fi locul şi oriunde s-ar afla, poate sa fie atât de natural încât să atraga viaţa sălbatică. E drept că guguştiucii sunt oportunişti şi obişnuiţi să traiască în mediul urban, dar se tem de oameni şi preferă să îşi facă cuiburi mai degraba în pomi şi mai rar în balcoane sau acoperişuri. În concluzie, cred că este un bun exemplu de permacultură.
Eu ma bucur că am oferit acestei familii un loc în care să cuibărească. Sper să se simtă bine aici şi să facă puişori frumoşi. Şi să mai vină şi la anul.

vineri, 2 septembrie 2011

Weekend-uri în Poiană începând din 9 septembrie.

Într-o zi de joi, în timp ce contemplam locul din Poiană, a încolțit în mintea mea o idee, la început era vagă, nedefinită, la fel ca o plantă abia răsărită, despre care nu prea iți dai seama ce este până când mai crește. Dar am continuat să alimentez acea idee, am mai vorbit și cu alți oameni, am mai făcut observații și raționamente și iată că s-a născut ideea unui club: Poiana cu Permacultuă, iar una din funcțiile acestui club sau una din rațiunile de a exista, este aceea de a aduna împreună oameni care au idei și convingeri comune.
De aceea, etapa următoare deschiderii clubului, este aceea de a organiza evenimente. Unele evenimente vor fi unice, altele pot fi periodice. Un astfel de eveniment periodic m-am gândit sa îl lansez eu și sa îl numesc: "Weekend-uri în Poiană". 

Care e obiectivul acestui eveniment?

Obiectivul principal este acela de a ne aduna și a face lucruri împreună.

Ce fel de lucruri?

Pai inclusiv sa decidem ce lucruri sa facem ar fi ceva ce putem face împreună. Chiar dacă am inițiat acest club, nu vreau sa fiu nici lider și nici proprietar. De fapt cred ca unui astfel de club, i-ar dăuna să aibe un lider. Manageri de proiect, organizatori, responsabili pe diverse acțiuni, da, e ok, dar un lider ar dauna. Asta e opinia mea. Dar ca inițiator, pot sa vin cu câteva idei:

- Putem face conserve pentru iarnă. În fiecare sâmbătă dimineață se organizează târg în Domnești. Este o comuna destul de mare și vin oameni chiar și de prin comune învecinate. Ideea este ca în general vin în târg mici producători, oameni de-ai locului, care probabil utilizează ceva mai puține pesticide, fertilizat ori și altele asemenea. Poate chiar avem norocul sa găsim produse organice. Până când ajungem sa producem propriile produse organice, putem sa exersam conservarea lor cu produsele existente. Ar fi un exercițiu foarte bun și util, mai ales în perspectiva creării unei comunități perma. E util ca unii dintre noi să știe să facă conserve și să le facă bine, pentru ca altfel ce farmec ar mai avea să faci comunitate în mijlocul naturii și să continui să cumperi mâncarea de la supermarket. Găsim un loc în Poiana unde să facem un foc și unde sa coacem vinete și gogoșari pentru zacuscă sau doar vinete sau doar ardei pentru pus la congelator. Sau poate punem legume la borcan (roșii, ardei, morcovi, păstârnac, țelină), foarte bune pentru ciorbe, supe etc. Sau poate improvizăm un loc în care să uscăm fructe. 

- Putem recolta diverse legume sau fructe care s-au mai copt în Poiana. Nu sunt prea multe, dar cele care sunt sunt mai bune decât nimic. (Mai sunt struguri, nuci, câteva roșii, morcovi și păstârnac)

- Putem face straturi înalte, Sepp Holzer style şi să plantăm răsaduri de salată, cicoare, pătrunjel, ceapă, ridichii. 

- Putem face seed bombs sau seed balls și să experimentăm diverse tehnici pentru producerea acestora.

- Putem face planuri și proiecte de organizare a Poienii. Orice idee sau observație este binevenită. Mai multe minți la un loc, pot face minuni dacă sunt convergente.

- Putem planta gard viu (maceşi, salcie, zmeur, viţă de vie, cătină, salcâm, etc)

- Putem construi diverse lucruri, cum ar fi: o sobă de tip rocket stove (poate chiar una pe care sa facem conservele) o putem face din lut sau chiar ca o groapa în pământ, după modelul indian; o împrejmuire pentru găini de tip chicken tractor; un foișor/umbrar/adăpost, unde să putem sta la adăpost și la aer în același timp.

- Putem să discutăm pur și simplu vrute și nevrute, despre permacultură sau despre alte teme pe care le dorește fiecare.

- Sau poate doar vom experimenta traiul împreună. E util, mai ales dacă îți propui să te asociezi cu mai mulți oameni pentru a forma o comunitate să îți cunoşti mai bine partenerii, iar cel mai bine îi poți cunoaște dacă locuiești o vreme împreună cu ei, dacă faci chestii împreuna cu ei. Poţi vedea astfel la ce e bun fiecare, ce calitaţi are şi ce defecte. Cum te-ar putea ajuta un om sau cu ce te-ar putea deranja. E bine ca lucrurile astea sa fie cunoscute, evaluate, discutate si avute în vedere înainte de a cumpăra un teren şi a construi o comunitate.

Participarea la evenimentul "Weekend-uri în Poiana" nu te obligă şi la participarea la toate acțiunile agreate pentru zilele respective. Poți alege liber când vii, când pleci, cât stai și la ce acțiuni participi. Poate unii vor sa lucreze în cob, iar alții să facă straturi înalte. Poate unii vor sa stea tot weekend-ul, iar alții doar câteva ore. Este OK! Asta înseamnă diversitate. Iar diversitatea este buna.

Unde vom locui?

Există o căsuță în poiană. Căsuța are două camere. Deocamdată doar una este renovată și se poate locui în ea. Cealaltă camera nu e renovată, dar nu arată rău, la nevoie se poate sta și acolo. Se poate pune și cortul, e loc destul în curte. Pe viitor am de gând să amenajez și podul și să fac un fel de prici. Evident, se pune problema de a locui, doar dacă vrei să experimentezi traiul la comun. Există întotdeauna opțiunea de a dormi  în București și de a veni în Poiană doar pe timpul zilei.

Când începe?

Aștept înscrieri pentru weekend-ul 9-11 septembrie. Vine fiecare când poate și cum poate. Îmi propun ca în septembrie sa umplem toate weekend-urile rămase. Iar în octombrie şi noiembrie, cel puţin 2 weekend-uri pe lună. Vom mai vedea dacă este cazul să facem întâlniri şi iarna. 

Cum se ajunge acolo?

Cu microbuzul 408 de la stadionul Ghencea. Pleacă din 30 în 30 minute. Coborârea este la Halta Domnești. Intersecția cu calea ferată. Atenție, este vorba despre a doua cale ferată, nu cea de la centură.
Cu trenul din gara Basarab. Dimineață este la 6:55 și la 8:05.
Cu mașina personală sau cu mașina altcuiva.
Cu motocicleta, bicicleta, tricicleta, trotineta sau orice alt mijloc îți este la îndemână.

Cum mă înscriu?

Simplu, lasă un comentariu aici sau dacă îmi cunoști emailul, trimite-mi un email.

Cât costă?

Păi te costă drumul și mâncarea pe care ti-o aduci de acasă sau pe care o cumperi de la magazinul din sat sau de la târg. Ce găsești de mâncare în Poiana cu Permacultură, precum și camparea/cazarea sunt gratis.
Un buget minim ar fi 10-20 lei pentru 1-3 zile.


sâmbătă, 27 august 2011

S-a deschis (ne)oficial Clubul Poiana cu Permacultura

De ce club?

Pentru ca îmi doresc sa fie mai mult decât un proiect privat, sa fie un proiect în care sa se implice mai multă lume și care ar putea chiar sa fie nucleul pe care sa construim o comunitate și în același timp aș vrea sa fie oarecum selectiv, adică nu vreau să intre chiar oricine pe acel teren și să facă ce vrea. Şi pentru ca nu este nici un proiect privat, nici unul public, varianta intermediara ar fi clubul. Un grup de oameni care au interese comune si care adera la un set de etici si principii, pot alcatui impreuna un club si pot desfasura proiecte individuale sau de grup in cadrul acestui club, fie el si informal.

De ce Poiana?

Eh, aici sunt mai multe aspecte. In primul rand ideea de poiana defineste practic un loc, un spatiu, de obicei placut, un loc de adunare si de relaxare, un loc in care natura etaleaza o mare diversitate de plante, insecte si animale, un loc in care gasesti si soare si umbra si iarba si pomi si pamant si apa si cate si mai cate. In al doilea rand "Poiana" ma duce cu gandul la discutii, prieteni, foc de tabara, lucruri care inseamna apropiere intre oameni, lucruri care pot defini o comunitate. In al treilea rand, imi doresc sa transform acel loc intr-o veritabila poiana. Iar in al patrulea rand, este un nume predestinat, doar membrii clubului vor intelege de ce.

De ce "cu Permacultura"?

Pai ce farmec ar mai avea fara permacultura? De fapt asta e ideea, asta este tema centrala a clubului, asta este ratiunea de a exista a acestui club. Am mai cochetat si cu denumirea de "Poiana Permacultorilor", dar am renuntat la ea, pentru ca induce ideea de apartenenta, ideea ca poiana ar apartine cuiva si anume Permacultorilor, ceea ce nu este tocmai corect. Poiana nu apartine nimanui. Este un loc in care noi, oamenii de buna credinta si membrii ai clubului, ne strangem pentru a pune in practica ideile permaculturii, este un loc in care experimentam si in care invatam, este un loc in care legam prietenii si inchegam comunitati, este un loc care ar putea oferi legume, fructe si alte produse proaspete, organice, naturale, membrilor sau prietenilor clubului. Este doar un loc, nu este locul cuiva, nici al unui individ, nici al unui grup si as vrea sa ramana asa, sa ramana un loc de care sa avem grija, in care sa punem suflet fara sa fie al nostru, fara sa ni-l revendicam in vreun fel. Ar putea fi o ocazie sa invatam sa ne dezobisnuim de nevoia de a poseda lucruri.
De aceea prefer sa ii spun "Poiana cu Permacultura", iar acel "cu", un cuvant simplu din numai doua litere, capata o semnificatie foarte mare, pentru ca acel "cu" ne spune ca Poiana include permacultura, iar permacultura suntem noi. Deci noi apartinem acelui loc si nu invers. Apartinem acelui loc dar nu suntem sclavii lui. Apartinem atata timp cat dorim acest lucru.