marți, 17 septembrie 2013

Must Fest in Poiana - Sambata 21 septembrie

E septembrie, chiar sfarsit de septembrie. Si ce facem noi in septembrie printre multe alte lucruri? Culegem viile, stoarcem strugurii si punem mustul la fermentat pentru a face vin.


In Poiana cu Permacultura ne aşteaptă între 200 şi 250 de kg de struguri de vin, din care, după ce îi stoarcem, probabil vor mai rămâne aproximativ 100-120 l de must, iar mustul acesta se va transforma in cele din urma in vin.
Anul acesta am decis sa împart acesti struguri/must/vin cu comunitatea, cu toţi cei care vor veni la cules, dar şi cu cei care vor mai veni în vizită şi cu alte ocazii.

Sâmbătă 21 septembrie avem nevoie de ajutor pentru a culege şi a stoarce cele 250 kg de struguri. Dacă ne adunăm mulţi, terminăm în cel mult 3 ore, apoi facem un foc de tabără şi mai stăm la poveşti şi la un pahar de must şi o gustare.

Pentru a face un vin de calitate dar şi pentru a merge munca mai repede ne-ar mai trebui şi ceva echipamente:
- un zdrobitor de struguri ar fi foarte util, dar nu indispensabil, daca nu gasim şi nu gasim putem zdrobi strugurii cu mâinile sau cu picioarele. Poate s-or găsi şi nişte fecioare printre voluntari care să se ocupe de treaba asta în mod tradiţional.
- după ce sunt zdrobiţi strugurii ar trebui să intre într-o presă, pentru a stoarce mustul din ei. Dacă are cineva sau ştie de unde poate face rost de o presă, să ne anunţe, ne-ar uşura mult munca. Dacă nu găsim presă, iar nu e bai, stoarcem cu mâna. Băgăm strugurii într-un săculeţ de in şi îi stoarcem ca pe rufe.
- foarte important, după ce i-am stors, în ce punem mustul? Eu am un butoi de plastic, dar nu prea e bun pentru vin. Vinul bun se face în butoi de lemn. Aveţi un butoi de lemn de 100 litri? Dacă nu găsim butoi de lemn, merg şi două damigene de 50 de litri.

Vinul pot să îl depozitez la Domneşti până vine frigul (gerul). După aceea, trebuie să îl luăm fiecare acasă. Deci probabil vom mai face o sesiune prin noiembrie ca să tragem vinul în sticle şi să facem şi un vin fiert.



Dar până atunci, vă aştept cu mic cu mare să participaţi la culesul viei şi storusul strugurilor, să bem must, să mâncăm pastramă sau nuci şi să mai povestim despre una, despre alta. Iar cine doreşte vin, în cantitate mai mare, poate să se înscrie de pe acum pe listă. 50-60 de litri sigur sunt de dat, poate chiar mai mult.