marți, 18 octombrie 2011

Casa cu Prieteni

Pentru prima data de la începuturile clubului Poiana cu Permacultură voi vorbi despre altceva decât despre plante, grădinarit, straturi înalte, seminţe, design şi alte lucruri de acest fel. Astăzi voi vorbi pentru prima data despre muzică.
Poate părea cel puțin ciudat să găsești o postare despre muzică pe un blog despre permacultură. Dar permaculura înseamnă cultura permanenta. Iar cultura se referă și la altceva decât plante. Se referă mai ales la oameni. După mine, permacultura înseamnă mai degrabă cultura oamenilor decât cultura plantelor. Într-o posibila viitoare comunitate permaculturistă, în afară de hrana pentru trup, vom avea nevoie şi de hrană pentru suflet și pentru minte. Şi ce exemplu mai bun poate fi decât Casa cu prieteni?


De ce Casa cu prieteni?

- Unul din raspunsuri, l-am gasit intr-o carte pe care o citesc în prezent. Cartea se numeste "Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare" şi este scrisă de Adrian Nuţă. Citatul este următorul:
"Altcineva cântă la chitară. Acceptă să apară pe scenă nu pentru a culege aplauzele, ci pentru bucuria de a cânta, plăcerea de a împărtăşi cu alţii meşteşugul lui. Se bucură şi pentru aplauze, premii, comentarii laudative, însă nu pentru ele exersează 6 ore pe zi. Lui îi place muzica, pur şi simplu."
Exact asta este şi părerea mea despre Casa cu Prieteni. Lor pur si simplu le place muzica.
- Pe urmă denumirea este atât de inspirată... Culmea este că am aflat de existenţa lor, la numai două săptămâni după ce am lansat clubul Poiana cu Permacultura şi imediat mi-a sărit în ochi denumirea, pentru că transmite cam acelaşi mesaj.
- Sunt un model de comunitate, îi leagă muzica şi pasiunea pentru munte
- Cântă cântece de speranţa :)


Si multe alte motive muzicale.

Cum am aflat eu de Casa cu Prieteni?


Pur întâmplător, eram în căutare de ceva, fără să știu ce caut, probabil în căutare de inspirație. Navigam haotic pe youtube, trecând rapid de la un clip la altul, până când am dat peste ceva ce mi-a captat atenţia:


Munte, chitara, hmmm, asta e pe gustul meu. Numele Sînziana îmi spunea ceva... Aveam încă de prin 2007 o mulţime de mp3-uri cu Sînziana şi Dragoş Toma. Multe cu cântece de munte. Da, sunt munţoman. E drept că sunt munţoman mai mult cu sufletul decât cu fapta, pentru că am făcut mult mai puţine trasee decât mi-ar fi plăcut să fac în viaţa mea. Dar totuşi sunt un munţoman. Îmi place muntele, îmi plac potecile de munte, îmi place să stau la foc cu prietenii, să beau un vin fiert şi să cântăm. Deci asta era ceea ce aveam nevoie în acea zi. Iar clipul mi-a placut. Vroiam mai mult. Am aflat ca fetele fac parte dintr-o trupa care se numeste Casa cu Prieteni.
Am ajuns apoi apoi pe facebook: http://www.facebook.com/pages/Casa-cu-prieteni/160499680648732?ref=mf, iar acolo am gasit alt fapt uimitor. Cu doar câteva zile în urmă, pe 15 septembrie, fusesem în parcul Izvor, cam pe la aceeaşi oră la care prietenii din Casă făcuseră un mare cerc şi cântau de zor. Chiar am vazut acel cerc de vreo 50-100 de persoane, dar nu m-am apropiat.
Mi s-a părut excepţional faptul că atât de mulţi prieteni se aduna laolaltă în natură şi pot cânta şi se pot simţi bine. Fără scenă, fără sonorizare, fără lumini, fără haine de scenă, fără fiţe şi fără figuri. Doar bucuria de a cânta. Mi-am dat seama că muzica poate aduce oamenii mai aproape şi poate transmite mesaje. Aşa că am devenit pe loc fan Casa cu Prieteni.

Chiar dacă înregistrările de pe youtube nu au cel mai bun sunet, mie îmi plac melodiile lor, simt că transmit ceva. Ca atare, am decis să merg joi 20 octombrie 2011, în Iron City (Str Blănari, nr. 21), de la 20:30 pentru a-i asculta live. Iar pe viitor, când clubul Poiana cu Permacultură va căpăta masă critica, am de gând să îi invit să facem o cântare împreună, în Poiana, la un foc de tabără.

Din arhiva shareconomy

Aceasta postare am adus-o de pe celalalt blog al meu: http://shareconomy.blogspot.com, pe la inceputurile mele in domeniul permaculturii. M-am gandit ca shareconomy sa ramana un blog dedicat economiei, iar despre permacultura sa vorbesc doar aici:

Am trecut la fapte! (martie 2011)


Sâmbătă am profitat de imblanzirea vremii de afara si am facut o vizita la terenul pe care voi experimenta permacultura. Am luat cat mai multe repere si am reusit sa finalizez o schita cât mai amplă a terenului și a ceea ce se afla pe el în acest moment:

Terenul prezinta o multime de provocari. Pe de o parte forma lui este una ingusta si lunga, ceea ce face foarte dificila daca nu imposibila crearea unui microecosistem. Calea ferata aflata in nord, prezinta ceva inconveniente, pe langa poluarea fonica produsa de tren, mai exista si poluarea creata de curentii de aer facuti de tren, care plimba tot felul de gunoaie, aruncate fie de pasageri, fie de oamenii locului. De asemenea, ar mai fi si vantul si cred ca si unii vecini pot crea probleme. Vom vedea insa pe parcurs cum vom rezolva aceste probleme.
Pana una alta, anul acesta este in principal unul in care voi observa si voi incerca sa schitez un proiect cat mai bun de organizare a terenului respectiv dupa principiile permaculturii.
M-am hotarat insa ca pe parcursul observatiilor sa mai fac si experimente si sa produc cate ceva. Pe langa pomii fructiferi (mar, par, prun, nuc) ce se gasesc pe teren, intentionez sa mai cultiv cateva plante anuale si perene.
Pentru inceput m-am hotarat sa amenajez cateva parcele in curte, langa casa, asa cum se vede in schita:
In total, parcelele A, B, C si D, au aproximativ 60 mp. Pe ele voi semana un mix de seminte care cuprinde salate (doua soiuri), ridichii de luna (doua soiuri), ceapa, praz, morcovi, pastarnac, spanac, conopida, trifoi, macris, sparanghel si ceva flori.
Sambata am inceput amenajarea parcelei B, pentru ca acel loc era cel mai insorit si acolo se topise aproape toata zapada.
Am marcat o sectiune dreptunghiulara de 2 pe 5 m. Am tăiat ultimele ramasite de buruieni uscate ramase din toamna, cu singura unealta disponibila la fata locului, o sapa obosita. Operatiune care a durat mai putin de 20 minute. Apoi am asternut cartoane si ziare pe care am reusit sa le gasesc. Cu putin noroc, am acoperit aproape toata suprafata delimitata. Peste cartoane am imprastiat ceva resturi din bucatarie, iar apoi am facut un pat din buruienile uscate stranse cu grebla de pe parloaga.


Operatiunea grebla a fost deosebit de istovitoare, pentru ca aveam o grebla cu o coada scurta, de numai 1 m. La fel de istovitor a fost si caratul fanului acela imbibat de apa, precum si udatul cu galeata, cu scos apa din fantana. Deocamdata astea sunt conditiile.

Totusi nu am fost foarte multumit de calitatile stratului de mulci adaugat. Se pare ca nu am toate ingredientele necesare pentru a face un astfel de strat inalt de calitate. Prin urmare acesta va fi si primul si ultimul pe care il voi face in aceasta primavara. Altele voi mai face abia la toamna, cand voi avea frunze din belsug si dupa ce voi fi facut ceva compost.

Pentru celelalte parcele mi-am propus sa experimentez alte tehnici. Pe A intentionez sa aplic doar o curatare superficiala cu sapa, fara sa intorc pamantul, fara sa merg in adancime. Solul e suficient de afanat si pare a fi foarte bogat pentru ca a fost lasat parloaga timp de cativa ani. Deci tot de am de facut este sa culc uscaciunile ramase in picioare si sa arunc semintele.

Pe parcela "C" intentionez sa seman asa cum e, fara sa fac nicun fel de lurare, pur si simplu voi arunca semintele si atat.

Parcela D va fi semanata mai tarziu, pe la inceputul lunii aprile, iar pana atunci sper sa reusesc sa imi cumpar o cazma (sau sa imprumut una de undeva). O treime din parcela intentionez sa o sap traditional la cazma, intorcand pamantul, o alta treime intentionez sa o sap cu cazmaua dupa o alta tehnica ce nu implica intoarcere ci doar afanare in adancime, iar cealalta treime cred ca o voi amenaja cum am amenajat parcela A, adica o curatare superficiala.

Mixul de seminte l-am facut deja si l-am impartit pe parcele. De semnanat voi semana esalonat, la aproximativ 1 saptamana, astfel incat sa nu se faca toate legumele deodata. Oricum, in mix sunt legume care rodesc la intervale diferite si care au ritmuri de crestere diferite. De aceea imi permit sa le seman destul de des. Astfel incat voi concentra pe 60 mp, productia ce ar fi obtinuta de pe 300 mp in sistem traditional pe randuri.

Ramane doar sa asteptam si sa vedem rezultatele. Primele vor veni probabil chiar in aprilie, dar rezultate concludente vom incepe sa avem abia de prin iunie.

joi, 6 octombrie 2011

Permacultura de apartament (2)

Cum spuneam în postarea trecută, de ce să ne oprim doar la plantele ornamentale? Ce ar fi să cultivăm în apartament şi plante comestibile?
Eu am început prin a semăna răsaduri. Pentru început, răsaduri de salată şi de cicoare de grădină, acum au deja o lună de când le-am pus:



După cum se vede, am folosit păhărele de iaurt. Dar nu le-am dat gaură în fund, am preferat să folosesc altă metodă. Ceva asemănător cu tehnica folosită în cazul ghivecelor cu rezervor.
Dintr-o sticlă de plastic, am tăiat bucăţi dreptunghiulare, mai degrabă trapezoidale, cu dimensiunile aproximative de 3 x 6 cm şi din fiecare bucată am construit un fel de boltă pe fundul paharului de iaurt. Practic scopul este ca ambele laturi mici să atingă fundul paharului. Plasticul fiind flexibil, se curbează, iar partea din mijloc se ridică, în timp ce părţile laterale se sprijină pe fundul paharului. În felul asta se crează un mini rezervor.
În loc de tub, am folosit tot o fâşie de plastic cam de 1 cm grosime. Apa se prelinge pe această fâşie până în rezervor. E drept că nu prea am folosit-o. Mai ales la început, e bine să uzi direct pământul, pe de o parte seminţele au nevoie de umezeală pentru a germina, iar pe de altă parte, infiltrarea apei de sus în jos, stimulează formarea rădăcinilor.
Peste "bolta" astfel formată am pus pământ, apoi am făcut o mică gropiţă unde am pus 2-3 seminţe. Până să mă prind eu cum se face, am scăpat ceva mai multe seminţe în unele pahare. Aşa încât am avut păhăruţe chiar cu 5 sau 6 plante. Pe unele dintre ele le-am transplantat în alte păhăruţe, unde seminţele nu au germinat, si s-au prins toate.
Am încercat şi varianta răsaduri în cartoane de ouă:


Funcţionează, doar că nu am găsit încă o variantă de a le face oarecum autonome, adică să le pot uda mai rar, macar la o săptămână. Posibil să meargă să le pun în vase cu apă, doar că nu am vase atât de mari. Poate doar dacă tai cartoanele pe jumate. Voi mai experimenta.
Până atunci, pentru că salatele şi cicoarea din păhărele au crescut destul de mult şi pentru că stratul înalt era pregătit, a venit vremea să mut răsadurile în Poiana cu Permacultură. Întrebarea era cum să le mut fără să le rup, având în vedere că nu am maşină şi urma să schimb mai multe mijloace de transport în comun până la destinaţie. Soluţia pe care am găsit-o a fost următoarea:


Le-am pus capace formate din pahare de iaurt mai mari si a ieşit ditamai sacoşa cu răsaduri:


Paharele am început să le strâng cam de prin luna mai. O sacosă plină şi mai aveam şi în rucsac câteva. Dacă le aruncam la gunoi ar fi fost o sursă de poluare, iar dacă le duceam la containerul de reciclare şi dacă reuşeau să scape de cei care răscolesc acele containere şi împrăştie plasticele şi hârtiile peste tot, ar fi fost oricum o risipă de energie, un produs cu viaţă scurtă. În felul acesta le utilizez şi reutilizez de mai multe ori, înainte să ajungă din nou la topit.
Soluţia de transport a fost foarte bună. Toate plăntuţele au ajuns cu bine la destinaţie şi au început să îşi întindă rădăcinile în stratul înalt. Sper să le ajute şi ploile ce vor veni în acest weeked




Iar în încheiere, o poză cu puii de guguştiuc, acum sunt mărişori şi au început să le crească pene. Sunt ocupaţi să mănânce toată ziua şi să producă îngrăşământ.






marți, 4 octombrie 2011

Work Shop gard viu 14-16 octombrie

In weekend-ul 7-9 octombrie, voi fi plecat la Braşov, prin urmare evenimentul Weekend-uri în Poiană va lua o pauză, dar pentru weekend-ul următor (14-16 octombrie) vă invit la o clacă de plantat gard viu.
Sunt o mulţime de puieţi de prun şi alţi pomişori pe care îi putem transplanta. De asemenea, putem să tăiem butaşi de măceşi pe care să îi plantăm cu sticla.
Dacă ne mişcăm repede şi terminăm cu gardul viu, poate facem şi ceva seedbombs sau conserve pentru iarna şi probabil vom recolta şi nuci.
Ca de fiecare data participarea este gratuită.
Este bine să vă luaţi la voi haine de schimb, mâncare şi apă.
Dacă aveţi pe acasă unelte gen cazma, lopată, târnăcop, foarfecă de tăiat crengi şi le puteţi lua cu voi, vă rog să le luaţi, pentru că deocamdată avem un deficit de unelte în Poiana, iar dacă vrem să lucrăm toţi, e bine să avem cu ce.
Pentru înscrieri, lăsaţi comentariu aici.

Weekend-uri în Poiană continuă

Sâmbătă, 1 octombrie, Poiana cu Permacutură a primit vizita lui Radu şi a lui Robert. De fapt este vorba despre una şi aceeaşi persoană, dar Radu Robert face cât doi. Vesel, optimist, dedicat şi entuziast a fost o companie plăcută şi un ajutor de nădejde, atât la treburi cât şi la vorbă.
Pentru ziua de sâmbătă îmi propusesem să finalizez stratul înalt cu periscop pe care l-am făcut împreună cu  Iulian:


Doar că nu a plouat nici vineri, iar pământul era la fel de tare. Aşa că primul lucru pe care l-a, făcut, a fost să udăm bine porţiunea pe care urma să lucrăm. Am folosit 40 litri de apă, pentru a uda aproximativ 2,5-3 mp. Şi cum apa avea nevoie de timp pentru a se infiltra în straturile inferioare ale pământului şi a-l face mai uşor de lucrat, ne-am găsit altă ocupaţie.
De ceva vreme mă bate gândul să organizez în Poiana cu Permacultură, câteva sesiuni de produs conserve pentru iarna. Fie zacuscă, fie murături, fie pur şi simplu mix de legume pentru ciorbe/mâncare. Pentru asta însă aveam nevoie de o vatră de foc cât mai eficientă.
Şi iată că soluţia a venit până la urmă. Cineva a postat pe facebook un link de pe youtube despre cum sa construiesti o "rocket stove" cu 16 caramizi:


Chiar 16 cărămizi nu aveam, dar gasisem câteva când am început să lucrăm la stratul înalt şi pe lângă asta aveam foarte multe idei. Aşa că am început prin a lărgi o mică groapă făcută mai demult în pământ:


Evident, pământul scos din groapă urma să fie adăugat la stratul înalt. Pământul era la fel de tare ca peste tot şi ne-am chinuit ceva să săpăm, dar fiind o suprafaţă mică, am insistat până a cedat, mai cu lopăţica, mai cu mâna, am reuşit să facem un şănţuleţ de vreo 15 cm lăţime, 50 cm lungime şi vreo 20-25 cm adâncime.
Apoi am clădit în jurul lui cărămizile şi pietrele pe care le aveam şi a ieşit ceva care semăna a sobă:



Nu am lipit, nu am zidit, nu am tencuit. Doar am cladit caramizile şi bucăţile de piatră pe care le aveam, incercând să facem un coş, o vatră în care să ardă focul şi un canal de alimentare. Culmea e că ne-a şi ieşit, iar focul chiar a ars bine. Am ars câteva tulpini uscate şi seminţe de brusture:


Ar mai fi ceva de lucrat la suportul pentru tabla de copt. Pietrele pe care le-am pus pentru a susţine tabla, cred că sunt prea mici şi nu permite să se formeze un curent suficient de puternic între tablă şi cărămizi. De asemenea, cred că tabla pe care am folosit-o pentru testare, era prea mare. Totusi soba (vatra) este funcţională. Aşa că dacă sunt doritori, acum pot veni să facă conserve pentru iarnă sau doar să coacă ardei/gogoşari/vinete, în Poiana cu Permacultură.

După isprava asta am cules şi aproximativ 1/3 de găleată de măceşe, pe care le-am pus la uscat. Am de gând să fac ceai din ele. Aşa că pentru cei ce vor vizita Poiana în sezonul rece avem deja doua surse de căldură: fie vin fiert, fie ceai de măceşe.

În ultima parte a programului, după masa de prânz şi după ce s-a mai înmuiat pământul acolo unde am stropit, ne-am ocupat şi de stratul înalt. Am mai săpat un şanţ de aproximativ 70 cm lătime, 10 cm adâncime şi 4 m lungime, iar pământul scos l-am pus tot peste stratul înalt. Am mai adăugat pământ şi din alte părţi, l-am aranjat cât de cât, i-am astupat găurile, iar în final am acoperit cu paie de lucernă. Şi iata-l pe Robert prezentând rezultatul final:


Si o vedere dintr-un alt unghi:


Latimea este de aproximativ 1,5 m.
Pozele sunt făcute cu telefonul mobil, calitatea lor nu este cea mai buna. Văzut în realitate este chiar impresionant.

A fost o zi reuşită, la fel ca şi cele dinainte de altfel şi sper că la fel ca şi cele ce vor urma. Pe măsură ce timpul trece tot mai mulţi oameni îşi doresc să vină în Poiana, să vadă, să participe, să înveţe. Ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că ăsta este scopul clubului.