Am rupt uscătura

În mod normal se spune "am spart gheaţa" sau "s-a spart gheaţa" după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de tatonare, în care lumea ezită să treacă la fapte, iar apoi se întâmplă un eveniment sau cineva acţionează şi lucrurile încep să se mişte. Dar, pentru ca vara asta a fost foarte secetoasa, iar solul a devenit tare ca piatra şi mai ales pentru că la cea mai recentă întâlnire din Poiana cu Permacultura chiar am rupt la propriu o uscătură de pom, m-am gândit că "am rupt uscătura" ar descrie mai bine acest început de drum.
Weekend-ul trecut, 16-17 septembrie, precum şi weekend-ul acesta , 23-25 septembrie, clubul Poiana cu Permacultura a avut parte de cateva vizite. Pe 17 septembrie am cules strugurii împreună cu părinţii mei, un unchi, dar mai ales cu ajutorul special venit din partea lui Gabriel, care a ţinut să participe la eveniment, chiar dacă venea după o noapte de dănţuiala la nuntă.
Viţa de vie fusese lăsată în voie, nu a mai tăiat-o nimeni de vreo câţiva ani şi am lasat-o şi eu la fel, nu a mai săpat-o nimeni şi nici eu nu am săpat-o, nici nu am mai legat-o, buruienile crescuseră până la brâu sau mai sus, dar acum erau deja uscate. Era o mostră de natură lăsată în voie. Şi iată că de pe aproximativ 40-50 m liniari de viţă de vie am recoltat 8 saci de struguri, din care am stors aproximativ 120 l de must, dar şi o cantitate mare de prăştină, numai bună pentru ţuică.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această vie, a fost faptul că strugurii erau curaţi. De obicei, la via de la ţară acolo unde o taie, o leagă şi o sapă de 3-4 ori pe an, strugurii se fac mai jos, mai aproape de pământ, iar pentru că se menţine ogor negru şi pământul de deja foarte fin, când bate vântul, tot praful se ridică şi se aşează pe struguri, aşa că după 10-20 m liniari de viţă de vie recoltată ai mâinile deja negre. Dar în Poiană strugurii erau curaţi, nici un pic de praf nu era pe ei. Nici măcar pe cei care creşteau pe joardele întinse pe pământ. Buruienile crescute în voie au protejat solul contra vântului, au ţinut şi praful şi umezeala în sol, iar roua de dimineaţă adunata pe ele, chiar şi după ce s-au uscat, a udat viţa exact cât a trebuit pe seceta asta. Iar seceta a fost benefică pentru viţă. Nu ştiu cum ar fi fost dacă am fi avut o vară şi un început de toamnă cu ploi abundente. Rămâne de văzut.
Sâmbătă 24 septembrie a intrat şi Iulian în club, cu un entuziasm şi o poftă de muncă molipsitoare. Am chiulit de la "Let's Do It Romania" pentru a construi împreună cu el un strat înalt de aproximativ 4 m lungime, 1,5 m lăţime şi de 1 m înălţime. Nu a fost uşor, dar a fost chiar plăcut. La început, ne-a pus probleme solul uscat şi tare ca betonul. Chiar dacă am turnat 100 l de apă pe el, nu s-a înmuiat. Structura lui lutoasă nu a lăsat apa să pătrundă mai mult de 1 cm. Am simţit lipsa unui târnăcop, dar tot am reuşit să extragem aproximativ 1 mc de pământ.
După ce am săpat o groapă de aproximativ 25 cm adancime, 1,1 m lătime şi 3.5 m lungime, am început să o alimentăm cu lemn şi iarbă. Am făcut efectiv curăţenie. Toate crengile pe care reuşisem să le adun, alte crengi pe care le-au rupt copiii veniţi după caise, nu au fost suficiente. Si eu care vroiam să îl fac de 2 ori mai mare. Abia după ce am lucrat la el mi-am dat seama cam cât lemn înghite un astfel de strat înalt.
Norocul nostru că  mai aveam şi un plan de rezervă. Un pom uscat aştepta de ceva vreme să fie tăiat. Din păcate drujba alor mei era stricată aşa că nu îl tăiasem weekendul trecut aşa cum îmi propusesem. Dar acum  aveam nevoie de lemnul său. Aşa ca mi-am făcut curaj şi am încercat să rup o creangă. Mă aşteptam să fie mai verde şi să cedeze mai greu, aşa că m-am lăsat cu toată greutatea. Creanga a cedat usor, iar eu m-am trezit întins pe spate.
Ei, încurajaţi de o astfel de ispravă, am început să rupem uscătura creangă cu creangă. Era mult mai uşor decât cu toporul sau cu fierăstrăul. Crengile uscate cedau una câte una. La un moment dat Iulian a rup cu o singură mână şi fără efort o creangă mai groasă, cam cât braţul de groasă şi destul de lungă. Şi ducea acea creangă ca pe baston încât aveai impresia că e Hercule. Atât de uscat era pomul. Seceta trăsese toată apa din el. Atunci mi-am fă cut curaj şi m-am opintit puţin în trunchi, iar trunchiul a cedat de la nivelul solului. Am rămas cu el în mână şi mă aşteptam să fie greu. Avea totuşi vreo 20-25 cm diametru şi mai avea vreo 3 crengi pe el, destul de lungi. Cu totul cred ca avea vreo 4 m înăltime sau mai mult. Dar nu era greu deloc. Cred ca nu avea mai mult de 20 kg. Copacul uscat s-a potrivit foarte bine în partea de sus a stratului înalt şi la cât era de uscat şi poros cred ca va fi un bun colector de apa şi va alimenta plantele aflate în partea superioara.
În aproximativ 5 ore de lucru, în care am făcut doar pauză de băut apă am reuşit să construim stratul înalt. Dar încă nu l-am termintat. Mai trebuie adăugat ceva pământ şi făcut ceva mai înalt acum are cam 1 m înălţime dar intenţionez să îl fac chiar şi mai înalt. După ce mai adaug ceva pământ şi ceva mulci peste el, sper să ajungă la 1,20 sau chiar 1,50 m înălţime. Am de gând să plantez pe el (poate chiar weekend-ul viitor) răsaduri de salată şi cicoare de grădină, precum şi câteva seedballs cu seminţe de ridichii, care sper să se facă până la jumătatea lui noiembrie. După aceea vom pune ceapă şi usturoi pentru anul următor.
Prin urmare vom avea ceva de lucru şi pentru  Weekend-ul viitor. Cei care doresc să participe sunt bineveniti. Acum şi casa este mai primitoare, pentru că Alice a făcut curătenie şi am aranjat ceva mai bine lucrurile. Încet încet Poiana cu Permacultura prinde viaţă. Acum, după ce am rupt uscătura, poate vor veni şi ceva ploi.

Porumbiţa din Jardinieră

Atunci când nu sunt în Poiana cu Permacultură, mă ocup de mica grădină din balcon. Pe lângă câteva ghivece cu flori ornamentale, de apartament, am semănat în jardiniere un mix de plante format din ceapă perenă, busuioc, tarhnon, pătrunjel, leuştean, mărar, coriandru, isop, garofite, ochiul boului pitic şi alte plăntuţe, în încercarea de a imita cât mai bine natura.
Pe la începutul verii, după ce a trecut sezonul ploios, am adunat ceva iarba cosită dintr-un parculeţ din apropiere, am tocat-o mărunt, şi am folosit-o pe post de mulci. De atunci nu a mai fost nevoie să ud jardinierele decât o singură dată. În felul acesta, cu fânul acela şi diversitatea de plăntute, jardinierele imită foarte bine o mică terasă formată natural pe un conlţişor de stâncă, unde apa a săpat, vântul a depozitat pământ, iar plantele au creat humus şi s-au dezvoltat în voie. Şi cred ca imită atât de bine, încât o porumbiţă si-a făcut cuib exact în jardinieră.
Nu mai avusesem treabă pe balcon de vreo 2 zile, dar ieri aveam nevoie de câteva frunze de ceapă, pentru pizza, şi cum am ridicat plasa, am văzut cum zboară un guguştiuc de undeva din dreapta. Nu m-a surprins deloc. Guguştiucii, mai vin din când în când pe pervazul geamului pentru a se mai odihni sau poate ca să mai ciugulească câteva frimituri de pâine, scuturate de pe faţa de masă. Nu era o noutate, aşa că mi-am văzut de treabă. Am continuat să culeg frunzele de ceapă, şi m-am întins să culeg puţină şi din capătul din dreapta. Şi atunci am rămas puţin blocat, pentru ca nu îmi aminteam să fi pus pietricele albe şi ovale în acel loc. Sunt câteva pietre în jardinieră, dar puţin mai mari şi au culoarea gri. Ce era cu acele pietricele?
Au trecut câteva secunde până să mă dumiresc şi să fac legătura între porumbiţă şi pietricele, care erau de fapt ouşoare. Mi-a părut rău atunci că am speriat-o şi m-am grăbit să termin treaba şi să închid balconul, iar porumbiţa s-a întors imediat după aceea. Am verificat şi aseară, şi azi dimineaţă. Este tot acolo şi îşi cloceşte cele două ouşoare, sub privirile atente ale perechii sale, care stă în general pe un cablu întins între blocul nostru şi blocul vecin.

Cred că asta demonstrează că oricât de mic ar fi locul şi oriunde s-ar afla, poate sa fie atât de natural încât să atraga viaţa sălbatică. E drept că guguştiucii sunt oportunişti şi obişnuiţi să traiască în mediul urban, dar se tem de oameni şi preferă să îşi facă cuiburi mai degraba în pomi şi mai rar în balcoane sau acoperişuri. În concluzie, cred că este un bun exemplu de permacultură.
Eu ma bucur că am oferit acestei familii un loc în care să cuibărească. Sper să se simtă bine aici şi să facă puişori frumoşi. Şi să mai vină şi la anul.

Weekend-uri în Poiană începând din 9 septembrie.

Într-o zi de joi, în timp ce contemplam locul din Poiană, a încolțit în mintea mea o idee, la început era vagă, nedefinită, la fel ca o plantă abia răsărită, despre care nu prea iți dai seama ce este până când mai crește. Dar am continuat să alimentez acea idee, am mai vorbit și cu alți oameni, am mai făcut observații și raționamente și iată că s-a născut ideea unui club: Poiana cu Permacultuă, iar una din funcțiile acestui club sau una din rațiunile de a exista, este aceea de a aduna împreună oameni care au idei și convingeri comune.

De aceea, etapa următoare deschiderii clubului, este aceea de a organiza evenimente. Unele evenimente vor fi unice, altele pot fi periodice. Un astfel de eveniment periodic m-am gândit sa îl lansez eu și sa îl numesc: "Weekend-uri în Poiană". 

Care e obiectivul acestui eveniment?

Obiectivul principal este acela de a ne aduna și a face lucruri împreună.

Ce fel de lucruri?

Pai inclusiv sa decidem ce lucruri sa facem ar fi ceva ce putem face împreună. Chiar dacă am inițiat acest club, nu vreau sa fiu nici lider și nici proprietar. De fapt cred ca unui astfel de club, i-ar dăuna să aibe un lider. Manageri de proiect, organizatori, responsabili pe diverse acțiuni, da, e ok, dar un lider ar dauna. Asta e opinia mea. Dar ca inițiator, pot sa vin cu câteva idei:

- Putem face conserve pentru iarnă. În fiecare sâmbătă dimineață se organizează târg în Domnești. Este o comuna destul de mare și vin oameni chiar și de prin comune învecinate. Ideea este ca în general vin în târg mici producători, oameni de-ai locului, care probabil utilizează ceva mai puține pesticide, fertilizat ori și altele asemenea. Poate chiar avem norocul sa găsim produse organice. Până când ajungem sa producem propriile produse organice, putem sa exersam conservarea lor cu produsele existente. Ar fi un exercițiu foarte bun și util, mai ales în perspectiva creării unei comunități perma. E util ca unii dintre noi să știe să facă conserve și să le facă bine, pentru ca altfel ce farmec ar mai avea să faci comunitate în mijlocul naturii și să continui să cumperi mâncarea de la supermarket. Găsim un loc în Poiana unde să facem un foc și unde sa coacem vinete și gogoșari pentru zacuscă sau doar vinete sau doar ardei pentru pus la congelator. Sau poate punem legume la borcan (roșii, ardei, morcovi, păstârnac, țelină), foarte bune pentru ciorbe, supe etc. Sau poate improvizăm un loc în care să uscăm fructe. 

- Putem recolta diverse legume sau fructe care s-au mai copt în Poiana. Nu sunt prea multe, dar cele care sunt sunt mai bune decât nimic. (Mai sunt struguri, nuci, câteva roșii, morcovi și păstârnac)

- Putem face straturi înalte, Sepp Holzer style şi să plantăm răsaduri de salată, cicoare, pătrunjel, ceapă, ridichii. 

- Putem face seed bombs sau seed balls și să experimentăm diverse tehnici pentru producerea acestora.

- Putem face planuri și proiecte de organizare a Poienii. Orice idee sau observație este binevenită. Mai multe minți la un loc, pot face minuni dacă sunt convergente.

- Putem planta gard viu (maceşi, salcie, zmeur, viţă de vie, cătină, salcâm, etc)

- Putem construi diverse lucruri, cum ar fi: o sobă de tip rocket stove (poate chiar una pe care sa facem conservele) o putem face din lut sau chiar ca o groapa în pământ, după modelul indian; o împrejmuire pentru găini de tip chicken tractor; un foișor/umbrar/adăpost, unde să putem sta la adăpost și la aer în același timp.

- Putem să discutăm pur și simplu vrute și nevrute, despre permacultură sau despre alte teme pe care le dorește fiecare.

- Sau poate doar vom experimenta traiul împreună. E util, mai ales dacă îți propui să te asociezi cu mai mulți oameni pentru a forma o comunitate să îți cunoşti mai bine partenerii, iar cel mai bine îi poți cunoaște dacă locuiești o vreme împreună cu ei, dacă faci chestii împreuna cu ei. Poţi vedea astfel la ce e bun fiecare, ce calitaţi are şi ce defecte. Cum te-ar putea ajuta un om sau cu ce te-ar putea deranja. E bine ca lucrurile astea sa fie cunoscute, evaluate, discutate si avute în vedere înainte de a cumpăra un teren şi a construi o comunitate.

Participarea la evenimentul "Weekend-uri în Poiana" nu te obligă şi la participarea la toate acțiunile agreate pentru zilele respective. Poți alege liber când vii, când pleci, cât stai și la ce acțiuni participi. Poate unii vor sa lucreze în cob, iar alții să facă straturi înalte. Poate unii vor sa stea tot weekend-ul, iar alții doar câteva ore. Este OK! Asta înseamnă diversitate. Iar diversitatea este buna.

Unde vom locui?

Există o căsuță în poiană. Căsuța are două camere. Deocamdată doar una este renovată și se poate locui în ea. Cealaltă camera nu e renovată, dar nu arată rău, la nevoie se poate sta și acolo. Se poate pune și cortul, e loc destul în curte. Pe viitor am de gând să amenajez și podul și să fac un fel de prici. Evident, se pune problema de a locui, doar dacă vrei să experimentezi traiul la comun. Există întotdeauna opțiunea de a dormi  în București și de a veni în Poiană doar pe timpul zilei.

Când începe?

Aștept înscrieri pentru weekend-ul 9-11 septembrie. Vine fiecare când poate și cum poate. Îmi propun ca în septembrie sa umplem toate weekend-urile rămase. Iar în octombrie şi noiembrie, cel puţin 2 weekend-uri pe lună. Vom mai vedea dacă este cazul să facem întâlniri şi iarna. 

Cum se ajunge acolo?

Cu microbuzul 408 de la stadionul Ghencea. Pleacă din 30 în 30 minute. Coborârea este la Halta Domnești. Intersecția cu calea ferată. Atenție, este vorba despre a doua cale ferată, nu cea de la centură.

Cu trenul din gara Basarab. Dimineață este la 6:55 și la 8:05.

Cu mașina personală sau cu mașina altcuiva.

Cu motocicleta, bicicleta, tricicleta, trotineta sau orice alt mijloc îți este la îndemână.

Cum mă înscriu?

Simplu, lasă un comentariu aici sau dacă îmi cunoști emailul, trimite-mi un email.

Cât costă?

Păi te costă drumul și mâncarea pe care ti-o aduci de acasă sau pe care o cumperi de la magazinul din sat sau de la târg. Ce găsești de mâncare în Poiana cu Permacultură, precum și camparea/cazarea sunt gratis.

Un buget minim ar fi 10-20 lei pentru 1-3 zile.