Am rupt uscătura

În mod normal se spune "am spart gheaţa" sau "s-a spart gheaţa" după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de tatonare, în care lumea ezită să treacă la fapte, iar apoi se întâmplă un eveniment sau cineva acţionează şi lucrurile încep să se mişte. Dar, pentru ca vara asta a fost foarte secetoasa, iar solul a devenit tare ca piatra şi mai ales pentru că la cea mai recentă întâlnire din Poiana cu Permacultura chiar am rupt la propriu o uscătură de pom, m-am gândit că "am rupt uscătura" ar descrie mai bine acest început de drum.
Weekend-ul trecut, 16-17 septembrie, precum şi weekend-ul acesta , 23-25 septembrie, clubul Poiana cu Permacultura a avut parte de cateva vizite. Pe 17 septembrie am cules strugurii împreună cu părinţii mei, un unchi, dar mai ales cu ajutorul special venit din partea lui Gabriel, care a ţinut să participe la eveniment, chiar dacă venea după o noapte de dănţuiala la nuntă.
Viţa de vie fusese lăsată în voie, nu a mai tăiat-o nimeni de vreo câţiva ani şi am lasat-o şi eu la fel, nu a mai săpat-o nimeni şi nici eu nu am săpat-o, nici nu am mai legat-o, buruienile crescuseră până la brâu sau mai sus, dar acum erau deja uscate. Era o mostră de natură lăsată în voie. Şi iată că de pe aproximativ 40-50 m liniari de viţă de vie am recoltat 8 saci de struguri, din care am stors aproximativ 120 l de must, dar şi o cantitate mare de prăştină, numai bună pentru ţuică.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această vie, a fost faptul că strugurii erau curaţi. De obicei, la via de la ţară acolo unde o taie, o leagă şi o sapă de 3-4 ori pe an, strugurii se fac mai jos, mai aproape de pământ, iar pentru că se menţine ogor negru şi pământul de deja foarte fin, când bate vântul, tot praful se ridică şi se aşează pe struguri, aşa că după 10-20 m liniari de viţă de vie recoltată ai mâinile deja negre. Dar în Poiană strugurii erau curaţi, nici un pic de praf nu era pe ei. Nici măcar pe cei care creşteau pe joardele întinse pe pământ. Buruienile crescute în voie au protejat solul contra vântului, au ţinut şi praful şi umezeala în sol, iar roua de dimineaţă adunata pe ele, chiar şi după ce s-au uscat, a udat viţa exact cât a trebuit pe seceta asta. Iar seceta a fost benefică pentru viţă. Nu ştiu cum ar fi fost dacă am fi avut o vară şi un început de toamnă cu ploi abundente. Rămâne de văzut.
Sâmbătă 24 septembrie a intrat şi Iulian în club, cu un entuziasm şi o poftă de muncă molipsitoare. Am chiulit de la "Let's Do It Romania" pentru a construi împreună cu el un strat înalt de aproximativ 4 m lungime, 1,5 m lăţime şi de 1 m înălţime. Nu a fost uşor, dar a fost chiar plăcut. La început, ne-a pus probleme solul uscat şi tare ca betonul. Chiar dacă am turnat 100 l de apă pe el, nu s-a înmuiat. Structura lui lutoasă nu a lăsat apa să pătrundă mai mult de 1 cm. Am simţit lipsa unui târnăcop, dar tot am reuşit să extragem aproximativ 1 mc de pământ.
După ce am săpat o groapă de aproximativ 25 cm adancime, 1,1 m lătime şi 3.5 m lungime, am început să o alimentăm cu lemn şi iarbă. Am făcut efectiv curăţenie. Toate crengile pe care reuşisem să le adun, alte crengi pe care le-au rupt copiii veniţi după caise, nu au fost suficiente. Si eu care vroiam să îl fac de 2 ori mai mare. Abia după ce am lucrat la el mi-am dat seama cam cât lemn înghite un astfel de strat înalt.
Norocul nostru că  mai aveam şi un plan de rezervă. Un pom uscat aştepta de ceva vreme să fie tăiat. Din păcate drujba alor mei era stricată aşa că nu îl tăiasem weekendul trecut aşa cum îmi propusesem. Dar acum  aveam nevoie de lemnul său. Aşa ca mi-am făcut curaj şi am încercat să rup o creangă. Mă aşteptam să fie mai verde şi să cedeze mai greu, aşa că m-am lăsat cu toată greutatea. Creanga a cedat usor, iar eu m-am trezit întins pe spate.
Ei, încurajaţi de o astfel de ispravă, am început să rupem uscătura creangă cu creangă. Era mult mai uşor decât cu toporul sau cu fierăstrăul. Crengile uscate cedau una câte una. La un moment dat Iulian a rup cu o singură mână şi fără efort o creangă mai groasă, cam cât braţul de groasă şi destul de lungă. Şi ducea acea creangă ca pe baston încât aveai impresia că e Hercule. Atât de uscat era pomul. Seceta trăsese toată apa din el. Atunci mi-am fă cut curaj şi m-am opintit puţin în trunchi, iar trunchiul a cedat de la nivelul solului. Am rămas cu el în mână şi mă aşteptam să fie greu. Avea totuşi vreo 20-25 cm diametru şi mai avea vreo 3 crengi pe el, destul de lungi. Cu totul cred ca avea vreo 4 m înăltime sau mai mult. Dar nu era greu deloc. Cred ca nu avea mai mult de 20 kg. Copacul uscat s-a potrivit foarte bine în partea de sus a stratului înalt şi la cât era de uscat şi poros cred ca va fi un bun colector de apa şi va alimenta plantele aflate în partea superioara.
În aproximativ 5 ore de lucru, în care am făcut doar pauză de băut apă am reuşit să construim stratul înalt. Dar încă nu l-am termintat. Mai trebuie adăugat ceva pământ şi făcut ceva mai înalt acum are cam 1 m înălţime dar intenţionez să îl fac chiar şi mai înalt. După ce mai adaug ceva pământ şi ceva mulci peste el, sper să ajungă la 1,20 sau chiar 1,50 m înălţime. Am de gând să plantez pe el (poate chiar weekend-ul viitor) răsaduri de salată şi cicoare de grădină, precum şi câteva seedballs cu seminţe de ridichii, care sper să se facă până la jumătatea lui noiembrie. După aceea vom pune ceapă şi usturoi pentru anul următor.
Prin urmare vom avea ceva de lucru şi pentru  Weekend-ul viitor. Cei care doresc să participe sunt bineveniti. Acum şi casa este mai primitoare, pentru că Alice a făcut curătenie şi am aranjat ceva mai bine lucrurile. Încet încet Poiana cu Permacultura prinde viaţă. Acum, după ce am rupt uscătura, poate vor veni şi ceva ploi.