marți, 4 octombrie 2011

Weekend-uri în Poiană continuă

Sâmbătă, 1 octombrie, Poiana cu Permacutură a primit vizita lui Radu şi a lui Robert. De fapt este vorba despre una şi aceeaşi persoană, dar Radu Robert face cât doi. Vesel, optimist, dedicat şi entuziast a fost o companie plăcută şi un ajutor de nădejde, atât la treburi cât şi la vorbă.
Pentru ziua de sâmbătă îmi propusesem să finalizez stratul înalt cu periscop pe care l-am făcut împreună cu  Iulian:


Doar că nu a plouat nici vineri, iar pământul era la fel de tare. Aşa că primul lucru pe care l-a, făcut, a fost să udăm bine porţiunea pe care urma să lucrăm. Am folosit 40 litri de apă, pentru a uda aproximativ 2,5-3 mp. Şi cum apa avea nevoie de timp pentru a se infiltra în straturile inferioare ale pământului şi a-l face mai uşor de lucrat, ne-am găsit altă ocupaţie.
De ceva vreme mă bate gândul să organizez în Poiana cu Permacultură, câteva sesiuni de produs conserve pentru iarna. Fie zacuscă, fie murături, fie pur şi simplu mix de legume pentru ciorbe/mâncare. Pentru asta însă aveam nevoie de o vatră de foc cât mai eficientă.
Şi iată că soluţia a venit până la urmă. Cineva a postat pe facebook un link de pe youtube despre cum sa construiesti o "rocket stove" cu 16 caramizi:


Chiar 16 cărămizi nu aveam, dar gasisem câteva când am început să lucrăm la stratul înalt şi pe lângă asta aveam foarte multe idei. Aşa că am început prin a lărgi o mică groapă făcută mai demult în pământ:


Evident, pământul scos din groapă urma să fie adăugat la stratul înalt. Pământul era la fel de tare ca peste tot şi ne-am chinuit ceva să săpăm, dar fiind o suprafaţă mică, am insistat până a cedat, mai cu lopăţica, mai cu mâna, am reuşit să facem un şănţuleţ de vreo 15 cm lăţime, 50 cm lungime şi vreo 20-25 cm adâncime.
Apoi am clădit în jurul lui cărămizile şi pietrele pe care le aveam şi a ieşit ceva care semăna a sobă:



Nu am lipit, nu am zidit, nu am tencuit. Doar am cladit caramizile şi bucăţile de piatră pe care le aveam, incercând să facem un coş, o vatră în care să ardă focul şi un canal de alimentare. Culmea e că ne-a şi ieşit, iar focul chiar a ars bine. Am ars câteva tulpini uscate şi seminţe de brusture:


Ar mai fi ceva de lucrat la suportul pentru tabla de copt. Pietrele pe care le-am pus pentru a susţine tabla, cred că sunt prea mici şi nu permite să se formeze un curent suficient de puternic între tablă şi cărămizi. De asemenea, cred că tabla pe care am folosit-o pentru testare, era prea mare. Totusi soba (vatra) este funcţională. Aşa că dacă sunt doritori, acum pot veni să facă conserve pentru iarnă sau doar să coacă ardei/gogoşari/vinete, în Poiana cu Permacultură.

După isprava asta am cules şi aproximativ 1/3 de găleată de măceşe, pe care le-am pus la uscat. Am de gând să fac ceai din ele. Aşa că pentru cei ce vor vizita Poiana în sezonul rece avem deja doua surse de căldură: fie vin fiert, fie ceai de măceşe.

În ultima parte a programului, după masa de prânz şi după ce s-a mai înmuiat pământul acolo unde am stropit, ne-am ocupat şi de stratul înalt. Am mai săpat un şanţ de aproximativ 70 cm lătime, 10 cm adâncime şi 4 m lungime, iar pământul scos l-am pus tot peste stratul înalt. Am mai adăugat pământ şi din alte părţi, l-am aranjat cât de cât, i-am astupat găurile, iar în final am acoperit cu paie de lucernă. Şi iata-l pe Robert prezentând rezultatul final:


Si o vedere dintr-un alt unghi:


Latimea este de aproximativ 1,5 m.
Pozele sunt făcute cu telefonul mobil, calitatea lor nu este cea mai buna. Văzut în realitate este chiar impresionant.

A fost o zi reuşită, la fel ca şi cele dinainte de altfel şi sper că la fel ca şi cele ce vor urma. Pe măsură ce timpul trece tot mai mulţi oameni îşi doresc să vină în Poiana, să vadă, să participe, să înveţe. Ceea ce este un lucru foarte bun, pentru că ăsta este scopul clubului.




3 comentarii:

  1. Bravo, Doru! E o calitate rara sa faci, nu doar sa vorbesti. Tot zicem ca ajungem si noi la tine. Pana atunci spor la treaba.


    Iulia Lung.

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci. Va astept. Poate ajungeti in weekend-ul 14-16 octombrie. Facem o claca, bem un vin fiert ;)

    RăspundețiȘtergere