miercuri, 16 mai 2012

Adunare cu Cântare în Poiana cu Permacultură - 26 mai 2012



Cu cântare... de cântat, nu de cântărit. Acuma, dacă tot ne adunăm, putem să ne şi cântărim, să ne cântărim cuvintele, gândurile, ideile, atitudinile dar şi legumele, fructele şi zarzavaturile adunate din Poiana cu Permacultură. Dar pe 26 mai 2012 ne adunăm în primul rând să cântăm, nu ca să ne cântărim.

Cum spuneam şi în articolul despre Casa cu Prieteni scris în luna octombrie a anului trecut, tot aici pe blog, permacultura înseamna cultură permanentă şi în afară de hrana pentru trup, mai avem nevoie de hrană şi pentru suflet şi minte. Şi ce hrană mai bună pentru suflet şi minte decât muzica? Şi dacă tot ne hrănim cu muzică, de ce să nu o producem singuri?

Am auzit că pe alte meleaguri, oamenii se aduna săptămânal în piaţa mare a localităţii, unii cu instrumente muzicale şi talent, alţii mai mult cu prezenţa şi cântă cu toţii. Unii chiar au scos CD-uri cu muzica lor. Iar azi am aflat că până şi plantele pot cânta. De ce n-am putea şi noi? Nu vrem să facem performanţă, nici să scoatem un album, nici să ajungem la Eurovision. Vrem doar să ne simţim bine, vrem să socializăm şi să ne apropiem mai mult unii de alţii, în spriritul mişcării de tranziţie din România, precum şi în spiritul mişcării permaculturale. Iar dacă vom avea printre noi şi profesionişti în ale cântării, cu atât mai bine, va avea cine să ne înveţe mai multe despre muzică.

Prin urmare:

Ce cântăm?
Cântăm ce ştim, ce putem, ce vrem, ce ne place, ce ne aducem aminte, ce reuşim să improvizăm sau ce învăţăm atunci pe loc.

Unde cântăm?
Cântăm în Poiana cu Permacultură, în jurul vetrei, stând pe baloţi de paie sau direct pe iarbă sau pe pătură, sau pe scaun, cum doreşte fiecare. Iar dacă nu ne încingem prea tare de la atâta cântat, putem sa facem şi focul în vatră. Alternativa ar fi să încingem o horă. :)

Când cântăm?
În pricipiu cântăm în seara de 26 mai, în tandem cu păsările care îşi fac repertoriul de seară. Dar sunteţi invitaţi să veniţi chiar mai devreme pe 26 mai şi să rămâneţi peste noapte până duminică. Cu ocazia asta imbinăm utilul cu plăcutul şi mai facem şi un workshop de grădinărit.

Cum cântăm?
Păi cântăm fiecare cum putem. Cu vocea, cu frunza, cu muzicuţa, cu sticla de plastic, cu tabla, cu sapa, cu lingura, cu furca, cu coasa sau cu orice alte instrumente muzicale, improvizate sau adevărate, pe care le vom avea la dispoziţie. Ne descurcăm noi.

Haideţi să ne adunăm şi să cântăm, cu mic, cu mare, cu ploaie sau cu soare, la instrumente muzicale sau la corzile vocale, poetic şi melodios sau fals dar voios, important este să fim acolo şi să facem noi distracţia.

Zici ca n-ai talent? Nici voce? Nici instrumente muzicale? Esti complet afon? Nu-i nimic, vino oricum. Pentru cine are nevoie de ajutor, putem să pregătim licori dătătoare de voce, ureche muzicală, curaj şi talent. Vom avea probabil vin, bere şi licori mai tari pentru cine simte nevoia. Şi pentru că probabil notele muzicale ies mai bine dintr-o burtă plină, vom avea şi ceva mâncare.

Ca atare, aduceti cu voi instrumente muzicale daca aveţi, saci de dormit, cort, izopren, dacă intenţionati să rămâneţi peste noapte, ceva merinde şi ceva de băut, dacă aveţi prin casă şi neapărat buna dispoziţie, e foarte important să nu o uitaţi acasă.

So,
Come and gather around

And join in the crowd, 

Singing the songs that we know

We'll drink a toast to tomorrow and one to days long ago... 

We'll drink a toast to tomorrow and one to days long ago... 





Dacă nu ai mai fost până acum în Poiana cu Permacultură şi nu ştii nici cum să ajungi, nici cum să ne contactezi, vezi că în dreapta exista nişte date de contact şi chiar şi o hartă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu